Femeia înveleşte pruncul şi îl dezmiardă pe creştet. "Să nu te descoperi, că răceşti", şopteşte mama.

Pruncul mângâie sub pătură maşinuţa roşie de la Moşu'. Un zâmbet cald îi colorează faţa palidă. "Nu răcesc", îngână micuţul. Tresare, însă, electrocutat de un huruit grozav. Bulgări zemoşi de resturi menajere se rostogolesc din tomberonul prea-plin până lângă pătură. "Dormi, nu-i nimic, a aruncat cineva gunoiul", spune femeia. Copilul se întinde la loc. Zâmbetul nu...

Noapte de noapte, Valentina Hegedus îşi culcă fiul în camera ghenei de gunoi de sub un bloc din cartierul Rogerius. Familia şi-a pierdut casa şi cinci persoane împart acum o magherniţă ce duhneşte a gunoi.

Vin seara ca hoţii, când se goleşte strada, şi pleacă devreme să nu-i vadă nimeni. "Dacă ne-ar şti oamenii, ne-ar da afară", se plânge Valentina. Femeia are 38 de ani şi trăieşte pe străzi, de mai bine de două luni, împreună cu patru copii. Cel mai mare este major şi retardat psihic, iar cel mai mic are doar şapte ani. "Totul a început când s-au făcut reduceri la Plastor şi m-au pus afară. Am rămas fără bani, am pierdut chiria şi am ajuns pe stradă". Când au rămas fără adăpost, capul familiei şi-a părăsit şi soţia, şi copiii. "Stă pe la neamuri. Nu ne-am certat, dar nu ne mai caută", zice femeia.

Peste zi, mama şi copiii trăiesc pe unde pot, iar seara se adună "la gunoaie". "E lumină, nu bate vântul şi nu ne costă nimic", se scuză Valentina. Cei cinci membri ai familiei Hegedus dorm întinşi pe nişte pături vechi şi subţiri, într-o duhoare dulceagă de mizerie stătută. "Primele zece minute e cel mai greu cu mirosul. Apoi te obişnuieşti şi nu-l mai simţi", explică mama.

Cel mai mult suferă mezinul familiei. Zsoltika este elev în clasa întâi la Şcoala Generală 2 din Velenţa. Temător, subţire şi palid, învelit într-un fâş sărăcăcios, lucind de mizerie, aduce cu o păpuşă stricată. Copilul îşi face temele tolănit pe burtă, nişte pături soioase întinse pe jos apărându-l de răceala betonului. Când învaţă, citeşte proptit cu spatele de perete. Cu toate astea, are doar calificative de premiant.

"Este un copil foarte isteţ", spune Barna Aniko, învăţătoarea lui Zsoltika. Pentru că mama nu are bani să îi cumpere copilului rechizite, dăscăliţa i-a luat caiete şi creioane. "Ştiam că o duc greu de când au pierdut chiria, dar nu ştiam că au ajuns la ghena de gunoi", spune învăţătoarea. Deşi ceva bănuia ea... "Înainte de sărbători, le-am cerut copiilor să deseneze ce şi-ar dori să primească de Miculaş. Toţi mi-au desenat maşinuţe şi telefoane mobile. Zic <Zsoltika, tu n-ai terminat?>. Săracul desena în continuare o casă mare. <Să am unde sta cu mami, tati şi fraţii mei>".

Pentru Zsoltika, fiecare zi înseamnă navetă. Face zilnic drumul din Rogerius în Velenţa. La ora şase dimineaţa, când alţi copii se întorc pe cealaltă parte în pat, el e în tramvai. "De multe ori, femeia de serviciu îmi spune că la ora şapte, când vine ea, copilul e deja în uşa şcolii", povesteşte învăţătoarea. Familia Hegeduş trebuie să îşi părăsească adăpostul dimineaţă, în zori, să nu-i vadă locatarii şi să îi alunge. Nesomnul îl distruge însă pe copil. "Mi-e somn tot timpul", se plânge micuţul, alb la faţă ca o arătare. "Mi-ar plăcea să pot dormi până la nouă dimineaţa". E cea mai lungă frază pe care o articulează într-o discuţie de două ore! E seară deja şi moare de somn.

Pentru Zsoltika somnul e singura evadare. Fuga într-o lume mai caldă, fără duhori, cu jucării frumoase şi mâncare pe săturate. O lume cu colinzi şi Moş Crăciun...

Deşi lucrează deja de o lună de zile, Valentina nu îşi poate ţine familia într-o chirie. Nu i-ar ajunge nici măcar cele 2,5 milioane de lei pe care le mai aduce fiul mai mare, angajat la o spălătorie. Iar Primăria nu poate să o ajute! "În situaţia doamnei Hegedus sunt foarte multe persoane, iar căminele sunt pline. Singura soluţie este să îşi depună dosar pentru o locuinţă socială. Comisia se va întruni în cursul anului viitor", spune Ionel Vila, directorul Asociaţiei Social Comunitare Oradea. În prezent, căminele sociale ale Primăriei sunt pline ochi. Peste 350 de persoane îşi împart cele 130 de camere. Zsoltika, fiul cel mic al Valentinei, n-are loc.

În urma unei sesizări făcute de BIHOREANUL, problema familiei Hegedus a intrat în atenţia Fundaţiei Ruhama. Cazul este însă dificil de soluţionat. Preşedintele fundaţiei, Marian Daragiu, spune că familia are nevoie de sprijin masiv pentru a putea fi reintegrată social: "Din păcate, doar mama are carte de identitate, iar copiii nu. Este prioritar, în acest caz, să le facem acte pentru a putea beneficia de ajutor social, cantină socială iar, mai târziu, chiar de o locuinţă socială". Până atunci mai este însă mult, fiindcă familia Hegedus are de obţinut hârtii pe care nu le-a cerut niciodată până astăzi. Pentru că n-aveau bani să le plătească...