 |
 |
|
ALCOOLISM LA PATRU ACE |
25 Octombrie 2004 | |
 |
|
|
|
 |
 | |
Dacă e să aleagă între pâine și vodcă, unul din zece români preferă băutura. Se ascund așa de sărăcie și de grija zilei de mâine. Nu e de mirare că România se numără printre rarele țări în care birturile au clienți și la 7 dimineața...
Prea puțină lume știe că există și alte soluții, decât chinuitoarea cură de dezalcoolizare, pentru a scăpa de patima băuturii. Câteva ace introduse cu măiestrie în pavilionul urechii pot face minuni.
Soluție de la chinezi
Bazându-se pe o teorie medicală chineză, conform careia trupul funcționează prin "forța vieții" sau "energia vitală" (denumită "chi" sau "qi"), acupunctura vizează restabilirea echilibrului energetic al corpului, eliminând, astfel, boala. Acupunctura este un tratament "neconvențional" aplicabil în cele mai diverse domenii. Micile ace pot trata chiar și alcoolismul. "Mecanismul de acțiune, în acupunctură, este legat de stimularea nervului vag, care inervează, deopotrivă, o regiune a pavilionului auricular, unde se găsesc punctele utilizate în sindromul de abstinență (fumat, alcool, droguri) și o mare parte a organelor interne", spune doctorul Mircea Lucaciu, medic primar în medicină sportivă și acupunctură. Acupunctura s-a dovedit a fi eficientă în nenumărate cazuri. "Există remediu pentru orice, mai puțin pentru moarte!", crede doctorul Lucaciu. Esența tratamentului constă în înțeparea anumitor puncte situate la nivelul urechii. Se induce, astfel o senzație de respingere a alcoolului. Cu un diametru de 0,25 mm, acele utilizate au vârful sferic, pentru a nu leza țesuturile. Sunt fabricate din aur, cupru sau alte materiale, dar cele mai des folosite sunt cele din argint și din oțel inoxidabil.
Cu acele-n urechi
Călin M. are 30 de ani. În prezent urmează a doua facultate, dar alcoolul era să-i dea peste cap toate planurile. Când și-a dat seama că nu poate renunța la băutură, a apelat la un cabinet specializat în acupunctură. A urmat cu sârguință sfaturile medicului, iar acum se află pe drumul cel bun. Mai trece, din când în când, pe la cabinet, pentru un control de rutină. "Nu mai simt nevoia să beau nici măcar o bere. Când simt miros de alcool, mi se face rău", spune Călin. A început să bea pe la 20 de ani. "Mai întâi la discotecă, apoi prin baruri, cu băieții. Erau și chefurile studențești, care se lăsau cu băutură din plin". Nu voia să meargă la dezintoxicare, să-l "îndoape cu medicamente". Noroc cu un prieten care știa un medic care trata "altfel", fără pastile. "Am pornit spre cabinet cu o oarecare strângere de inimă. Dacă înfig ăștia un ac în mine, n-o să-mi mai trebuiască bere?! Credeam că o să doară, că mă vor împunge peste tot. Mă și vedeam desfigurat", mărturisește tânărul. A avut o surpriză. Nici măcar nu l-a durut.
Dacă voință nu e...
Din păcate, prea puțini alcoolici sunt gata să-și recunoască viciul. Conștient sau nu, ideile preconcepute îi împiedică să apeleze la un serviciu specializat. Chiar dacă se lasă convinși, partea cea mai grea e automotivarea. "Fără o voință puternică, tratamentul are efecte limitate. Nu putem trata un om care nu vrea să se lase, pentru că-n momentul în care a pășit afară din cabinet, se duce și o ia de la-nceput", spune doctorul Lucaciu. Acupunctura e o șansă pentru a scăpa de vicii. Înțepătura discretă a acelor terapeutice e preferabilă țepelor zilnice aplicate propriei persoane și întregii familii. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
Metode "clasice"
CU BOABE... Dezalcoolizarea este un tratament de cursă lungă. În funcție de gravitatea stării, pacientului i se administrează soluții perfuzabile, care conțin glucozate, la care se mai adaugă hepatoprotectoare, vitamine (B1, B6) și calmante. Pe lângă cele două-trei săptămâni pe care le petrece în spital, pacientul trebuie să se prezinte, cel puțin o dată pe lună, la control. Tratamentul nu este eficient fără voința bolnavilor, care, în bună măsură, odată ieșiți pe poarta spitalului, abia așteaptă să intre în prima cârciumă. CU GREAȚA... Tratamentul de dezobișnuire se practică din ce în ce mai rar, în zilele noastre, deoarece este prea periculos, putând cauza efecte secundare grave, mai ales la nivelul ficatului. "Este o metodă mai veche și mai dură totodată, menită să producă repulsie față de consumul de alcool. I se administrează bolnavului câteva zile la rând tablete antialcool și o doză minimă de băutură", spune conf. dr. Vasile Vlăduț, psihiatru la Spitalul de Neuropsihiatrie și Neurologie din Oradea. CU BINIȘORUL... "Din păcate, nu avem un medicament-minune pentru tratamentul bolii. Metodele moderne pun accent pe ședințele de psihoterapie individuală, în familie sau în grup. Pacientul capătă astfel o altă viziune a lumii în care trăiește și își recâștigă încrederea în sine", consideră doctorul Vlăduț. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
 |
|
 |
|