 |
 |
|
CASA OASELOR |
01 Noiembrie 2004 | |
 |
|
|
|
 |
 | |
O cameră mobilată cu oase, una în care totul, de la pat la decorațiuni interioare, e făcut din ceramică, și una în care materia primă pentru tot ce-i în jur este plasticul, l-au făcut celebru prin lume...
Unii zic că "Inovatorul" din Șuștiu e sărit, dar ce-i pasă lui de gura lumii? Nicolae Suciu are un scop clar în viață. Vrea o "altfel de casă".
"Nu contează ce pregătire ai"
Telefonul sună continuu. El însă n-are timp de taclale. Locuitorii din zona Vașcăului cer să le facă statui, suporturi de flori sau chiar monumente funerare, sculptate în marmură. Le face, dar pentru Nicu toate astea-s nimicuri. Opera sa de căpătâi e casa. Mulți i-au trecut pragul să o vadă. Oameni simpli, de la țară, persoane importante, reporteri ai unor televiziuni celebre din țări străine. Până la vârsta de 25 de ani a lucrat la un atelier mecanic din Vașcău. Și-a dat seama că nu-i place munca lui și, de atunci, lucrează, pe cont propriu, în marmură, mozaic și lemn. "Nu contează ce pregătire ai. Nici marii descoperitori n-au avut nu știu ce școli", zice Nicu. E convins că ideile îi vin din ceruri. "A nu crede că există Dumnezeu înseamnă a fi un om fără minte. Îl regăsesc pe Dumnezeu în toate, căci fără El nu se poate". Statuile și tot ce a făcut, casa în sine, simbolizează Creația. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 | | Cine s-ar așeza pe un scaun făcut integral din oase, fără să se teamă că va cădea? Greu de crezut, dar mobilierul lui Nicu Suciu este utilizabil, cu puțin curaj... |
Drumul oaselor
Nu l-a învățat nimeni să dăltuiască piatra. Cu toate acestea, casa lui e o operă de artă în sine. Camera cu oase este înfiorătoare. El însuși a adus fiecare piesă. "Le-am luat dintr-o grotă, un fel de cimitir de animale. M-am gândit să fac mobila asta din oase pentru că am vrut să dau morții o nouă viață". Modelând și punând împreună oase a realizat imagini ce reprezintă scene ca "Pogorârea Duhului Sfânt", "Cei 11 apostoli, ieșind din Templu, fără Iuda", "Cele 7 minuni ale lumii" și "Dans popular ardelenesc". Oscioarele au, fiecare, un loc și un rol bine stabilit. Deși simboluri ale morții, ele sunt menite să transforme această cameră, aparent macabră, într-un spațiu "viu" și locuibil. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
PET-uri și pământ
O altă născocire a "Inovatorului" este încăperea pavată cu plastic. "Astea sunt deșeurile aruncate de la o firmă producătoare de sucuri. Doi ani am tot lucrat la ea". Pe podeaua camerei zac mii de "eprubete", adică flacoane de tip PET într-o stare incipientă. Plasticul e atât de bine fixat în pardoseală încât nimeni n-ar zice că a pășit pe niște tuburi dintr-un material super ușor. O formă modelată în plastic reprezintă globul pământesc purtat în spate de o femeie. "E un simbol pentru greutățile pe care omul le poartă pe pământ, în special femeia, care muncește din greu". Statuia Libertății, Maica Sfântă cu Fiul în brațe și chiar "o operație pe inimă" sunt alte scene realizate cu pricepere de, probabil, singurul sculptor în deșeuri de plastic din lume. "Vreau să reprezint, unicat, toate perioadele istorice și religioase, de la Facerea Lumii până în prezent. Dar, din păcate, nu am timp", mărturisește sculptorul |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
 |
 |
|
 |
|