de Raluca Avram

Era ultima săptămână de şcoală. Dragoş terminase clasa întâi cu "foarte bine". Aştepta cu nerăbdare vacanţa când, peste noapte, s-a îmbolnăvit de varicelă. Nimeni nu bănuia că paloarea obrajilor săi ar avea şi o altă cauză, mult mai gravă...

Dragoş Hălmăgean a împlinit 10 ani în toamna aceasta. Pare un copil normal. Se joacă şi râde tot timpul. Nimic nu trădează faptul că în pieptul lui bate o inimă bolnavă, care trebuie schimbată. Iar un transplant costă zeci de mii de Euro. Dragoş a avut, însă, noroc. Anul acesta, a fost singurul bihorean căruia Statul Român i-a acordat banii necesari pentru a începe o nouă viaţă. Cu o inimă sănătoasă ...

Au, inima mea...

A avut de mic probleme cu inima. La numai trei ani, a fost diagnosticat cu "suflu sistolic". Medicii nu i-au prescris medicamente, însă, le-au recomandat părinţilor o atenţie sporită, mai ales în cazul răcelilor, şi controale regulate. "Totul a fost bine până anul trecut, când a făcut varicelă. După trei săptămâni, Dragoş era încă palid şi ne-am dat seama că ceva nu era în regulă", îşi aminteşte cu lacrimi în ochi Teodor Hălmăgean, tatăl copilului. La Spitalul de Copii Oradea, medicii nu au putut da un diagnostic clar. Erau necesare analize suplimentare, aşa că Dragoş a fost dus la Institutul Inimii din Cluj. "Pentru prima oară, i s-au prescris medicamente care ajută inima să lucreze. Doctorii nu erau siguri de diagnostic şi mi-au spus să mergem lunar la control, să vadă dacă tratamentul îşi face efectul", povesteşte Teodor. Copilului nu i-au spus nimic, deşi întrebările lui erau chinuitoare: "Nu vedeţi că n-am nimic? De ce mă tot plimbaţi atâta pe la doctori?"... Panicaţi, l-au dus şi la Debreţin, apoi la Budapesta. Fără rezultat însă. Nici medicii din Ungaria nu au putut preciza boala de care suferea Dragoş.

Verdictul: inimă nouă  

Până la urmă, boala lui Dragoş a fost depistată de americani. O echipă de cardiologi pediatri de la un spital din New York, aflaţi în vizită la Cluj, l-a examinat amănunţit pe băiat. "Atunci am aflat că situaţia era mult mai gravă. Se vedea pe chipul medicilor", spune Teodor. Verdictul a căzut ca un trăsnet: Dragoş suferea de cardiomiopatie restrictivă idiopatică. "Asta înseamnă că muşchiul inimii nu-şi îndeplineşte funcţia cum trebuie. Nu poate să se dilate şi nu are putere să se contracte, ca un muşchi normal. Nu poate să-şi îndeplinească funcţia de <pompă>, pentru că celulele miocardului cedează", explică dr. Berechi Eniko. Singura soluţie - transplantul de inimă.
Dragoş a fost internat din nou, de data aceasta la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, unde se mai realizaseră transplanturi. A apărut, însă, o altă problemă: nu existau donatori. "Ne-au spus că nu se ştie când s-ar putea găsi o inimă pentru copil. O lună, un an, trei...". Pentru că zilele treceau în defavoarea copilului, părinţii au început o cursă contratimp. Au dat telefoane, au tradus toate "hârtiile" de la medici în engleză, franceză şi germană şi le-au trimis la cunoştinţe, rude din străinătate, au luat legătura cu toate ambasadele României din Europa... Răspunsul salvator a venit din Belgia.

Donaţii pentru viaţă 

Anul trecut, în pragul Sărbătorilor de Crăciun, medicii de la Clinica Universitară Saint-Luc din Bruxelles i-au anunţat pe părinţii lui Dragoş că sunt de acord să-l opereze pe băiat. Operaţia costa 80.000 de euro, o sumă care depăşea, însă, posibilităţile familiei. A început o nouă cursă pentru viaţa lui Dragoş. Au deschis un cont bancar şi au apelat la rude, prieteni, colegi, firme, ziare, televiziuni, biserici. Până în aprilie au reuşit să strângă 50.000 de euro, sumă la care au contribuit şi colegii lui Dragoş de la Liceul Pedagogic şi Parlamentul elevilor bihoreni. Mai trebuiau, însă, 30.000. Neavând alte soluţii, părinţii lui Dragoş au solicitat ajutor la Ministerul Sănătăţii. "Am făcut o cerere de finanţare prin Direcţia de Sănătate Publică şi am aşteptat trei luni până să primim răspunsul. În final, în iulie, întreaga sumă a fost depusă în contul clinicii din Belgia". Dragoş a avut noroc. Este singurul bihorean care a beneficiat anul acesta de fonduri din partea Ministerului Sănătăţii.

Mutarea în Belgia

"Nici nu mai ştiu ce a fost mai greu: ce a trecut sau ce urmează?", oftează Teodor. În 8 septembrie, familia Hălmăgean a pornit spre Belgia. Problemele nu s-au terminat, însă, aici. Mai trebuia găsit un donator compatibil prin "Eurotransplant", organizaţia europeană care coordonează alocarea de organe pentru transplanturi. "În medie, durează şase luni. Până la operaţie, şi cel puţin un an după, Dragoş şi mama lui vor rămâne în Belgia", explică tatăl. El s-a întors acasă. Şi, pentru a putea face faţă cheltuielilor, Teodor rămâne de multe ori peste program la serviciu. "Avem noroc cu oamenii la care stau, pentru că nu le iau chirie. Banii pe care-i trimit de aici sunt numai pentru cheltuielile de zi cu zi".

Familie pe net

În Belgia, băiatul a început o viaţă nouă. Până va fi operat merge la şcoală şi are chiar prieteni noi. "Vorbim tot la două zile cu el pe internet. Acum învaţă flamanda", zice tatăl. Din toată familia, Dragoş este cel mai calm. Nici măcar nu bănuieşte că agitaţia din jurul lui este pentru o inimă nouă. Ştie doar că i se vor mai face analize. "Abia după ce se va trezi din operaţie, îi vom spune că i s-a făcut un transplant. Nu i-am zis până acum, gândindu-ne că ar putea suferi un şoc. Medicii au fost de acord cu noi".
Bărbatul stă mereu cu sufletul la gură. Nici nu mai ştie de când nu a avut o zi liniştită. Fiecare clipă de aşteptare sună ca o bătaie de inimă. Cea a copilului său... Înfrigurat, ţinteşte-ntr-una telefonul. Cu bagajul pregătit, aşteaptă telefonul care îl va anunţa că Dragoş a intrat în sala de operaţie. Cine ştie? Poate că Moş Crăciun le va aduce în dar cel mai frumos cadou. O inimă...

"Din fericire, boala lui Dragoş a fost descoperită într-o fază incipientă. La el nu s-au manifestat, încă, simptomele obişnuite şi, faţă de riscurile existente într-un astfel de caz, are şansele mult mai ridicate. Deşi operaţia nu va fi una foarte uşoară, suntem foarte optimişti şi suntem cu toţii alături de el"

dr. Berechi Eniko, medic primar pediatru specializat în cardiologie primară la Spitalul de Copii din Oradea

Transplant reuşit

Romulus Boeriu este primul bihorean care a beneficiat de transplant de inimă în străinătate. A fost operat, în mai 1997, când abia împlinise 18 ani, la Clinica Universitară "Saint-Luc", din Bruxelles, aceeaşi unde Dragoş va primi o inimă nouă. Romulus duce azi o viaţă normală. A terminat Facultatea de Jurnalistică din Timişoara, s-a căsătorit şi a pus pe picioare propria afacere în Salonta. "Îmi amintesc că medicii ziceau că mai mult de două săptămâni nu mai am de trăit. Ei bine, am mai rezistat şapte, până când mi-au făcut transplantul. Medicii de acolo s-au dovedit a fi adevăraţi profesionişti".

Inimi în cifre

Primul transplant de inimă din lume a fost realizat la 3 decembrie 1967, de medicul sud-african Christiaan Barnard. În România, primul transplant de cord a fost efectuat, în 24 octombrie 1999, de dr. Şerban Brădişteanu şi dr. Radu Deac, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, beneficiarul fiind un tânăr de 28 de ani. Până acum, în România s-au efectuat 13 transplanturi la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, 11 la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş şi unul la Timişoara. În România, primul şi singurul transplant de cord la un copil, o fetiţă de 11 ani, a avut loc în 29 octombrie 2000, şi a fost realizat de echipa doctorului Deac. "Fiind un organ unic, inima nu poate fi recoltată decât de la donatori în moarte cerebrală. Din nefericire, la noi în ţară, sunt pierduţi mulţi asemenea donatori care nu sunt recunoscuţi sau la care nu se obţine consimţământul de donare. În ţări similare ca mărime şi dezvoltare există un număr constant de donatori, mult mai mare", a declarat pentru BIHOREANUL  prof. dr. Radu Deac.

În sala de operaţie

Un transplant de cord durează între 5 şi 10 ore, incluzând pregătirile necesare, instalarea circulaţiei extracorporale care permite oprirea inimii şi susţinerea circulaţiei pentru celelalte organe. Operaţia propriu-zisă - extirparea inimii bolnave, pregătirea inimii donatorului şi implantarea acesteia - durează o oră, până la două. Pacientul va fi supus apoi unui tratament care inhibă reacţia de respingere a inimii transplantate. "În urma transplantului, 90% dintre pacienţi sunt în viaţă, iar la un an după operaţie, peste 80%. Durata medie de viaţă este determinată de toleranţa organismului faţă de inima transplantată, absenţa complicaţiilor (reacţii de respingere, infecţii, tumori), cooperarea pacientului la administrarea medicaţiei imunosupresive şi a testelor de urmărire post-transplant", explică prof. dr. Radu Deac de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi transplant Târgu Mureş.