de Raluca Avram

Femeia are lacrimi în ochi. Parcă ieri era de 20 de ani. Nici nu mai ştie cum a trecut timpul. Cu mişcări line, îşi scoate ochelarii şi lasă jos o şuviţă pe care trebuia să o alăture altor câteva sute.

A trecut mai bine de o jumătate de veac de când e coafeză. Una din cele mai respectate din Oradea. "Tanti Leontina", cum îi spune toată lumea, a fost coafeza mamei şi a soţiei Regelui Mihai.

Vremuri grele

Leontina Botyanyi este o femeie simplă. A plecat, la 15 ani, dintr-un sat de lângă Sibiu, să înveţe coafura la Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti. S-a deprins repede cu munca şi, făcând practica la unul dintre cele mai cotate saloane din centrul Bucureştiului, a ajuns să cunoască lumea bună a Capitalei.
"Era în '47 şi era un haos total după război. O sărăcie de nedescris şi teroare cât cuprinde. Trupele sovietice invadaseră Bucureştiul, burghezilor le erau confiscate averile, iar majoritatea intelectualilor erau deportaţi. Eu lucram la salon efectiv pentru mâncare, că atunci cu 3 milioane de lei nu-ţi puteai lua decât un kilogram de mălai şi unul de ulei de rapiţă. Şi trebuia să te descurci o lună", spune femeia.

Întâi a spus "nu"

Salonul cu pricina era frecventat şi de o baronesă apropiată familiei regale, care-i devenise clientă fidelă Leontinei. Într-o zi, femeia, plăcut impresionată de talentul ei, a întrebat-o dacă n-ar vrea să lucreze şi pentru Regină. "Am refuzat, fiindcă nu eram prea sigură pe mine, eram tânără şi mai retrasă". Însă lucrurile nu au rămas aşa.
Deoarece viaţa în Capitală devenise cumplit de grea, Leontina a acceptat până la urmă propunerea baronesei de a lucra pentru un coafor din Sinaia. Aici, coafeza de 21 de ani s-a împrietenit cu un colonel sovietic căruia îi făcea manichiura şi care era marcat de cât de mult seamănă Leontina cu sora lui, moartă în război.  Întâmplarea a făcut ca rusul să fie un admirator al Reginei Elena, pe care voia cu orice preţ s-o vadă. Colonelul a rugat-o pe Leontina să-l însoţească la reşedinţa familiei regale, sub pretextul că doreşte să cumpere un tablou, ca amintire. Tânăra s-a lăsat greu convinsă, a acceptat, însă "numai după ce şi-a dat cuvântul de onoare, de militar, că e om de încredere şi nu are intenţii rele!", zice femeia.

La Curte

"Regina Elena locuia la castelul Peleş, împreună cu Regele Mihai", povesteşte Leontina. "Ne-a întâmpinat o femeie cu un coc alb şi ne-a condus la ea". Coafeza spune că, iniţial, Regina nu a acceptat să-i vândă colonelului tabloul mult dorit, spunând că "face parte din patrimoniu". Totuşi, până la urmă i-a dat unul, cu condiţia să-l înapoieze când va părăsi ţara.
Leontina nu a trecut neobservată pe lângă Regina-Mamă. "Tot discutând, la un moment dat îmi spune: <Domnişoară, am impresia că despre dumneata mi-a vorbit o prietenă. Aţi fi de acord, dacă tot sunteţi de meserie, să mă pieptănaţi o dată pe săptămână?>" Tinerei fete nu i-a venit să creadă, dar a acceptat. Aşa a devenit coafeza reginei. De fiecare dată când sosea la castel, "femeia cu cocul alb" o întâmpina şi o conducea în camera cu oglinzi. "Atâtea oglinzi, încât ameţeam..."
Regina nu se lăsa aşteptată. Până-şi pregătea coafeza instrumentele, era deja postată în scaun. "<Bonjour, mademoiselle>, îmi spunea zâmbind şi se aşeza. Întotdeauna, coafura pe care o alegea era cât se poate de simplă. Practic, doar o pieptănam şi îi ridicam părul într-un coc. Era modestă, dar distinsă. Plângea foarte mult, din cauza situaţiei groaznice din ţară. Mai ales când veneau cucoanele şi-i împărtăşeau dramele prin care trecuseră în vremea războiului".

"Cât de frumos era..."

Pintre lacrimile femeilor, printre necazurile şi puţinele bucurii la care era martoră, tot îngrijind părul Reginei-Mamă, Leontina mai trăgea din când în când cu ochiul la fiu. "Cât de frumos era Mihai! Îl vedeam pe terenurile de sport de la castel. Îl admiram şi ca rege, era foarte serios", îşi aminteşte femeia.
Vizitele de la Curte aveau să se termine însă în scurt timp. Alungată de comunişti, în primele zile ale lui ianuarie '48 familia regală a fost obligată să părăsească ţara. Iar Leontina şi-a văzut de viaţa ei. S-a căsătorit şi în 1951 s-a mutat la Oradea, unde, prin muncă, în numai câţiva ani a ajuns una din cele mai cunoscute coafeze.

Din soacră-n noră...

Comunismul n-a ţinut însă la nesfârşit, iar destinul avea să-i aducă din nou în cale familia regală. În iulie 1996, Regina Ana şi Principesa Margareta, soţia, respectiv fiica regelui Mihai, au vizitat Oradea, pentru prima oară după revoluţie. Soţia fostului senator ţărănist Nistor Bădiceanu, principal organizator al vizitei, se număra printre clientele ei preferate şi erau chiar prietene. Ştiind că "tanti Leontina" a coafat-o şi pe Regina Elena, Şarolta Bădiceanu (foto) i-a recomandat-o şi nurorii sale, Regina Ana. "<Trebuie să te pregăteşti>, mi-a spus doamna Bădiceanu. Am avut mari emoţii, pentru că o vedeam pentru prima dată şi, culmea, când s-o coafez, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu mai curgea apă caldă la hotel, iar părul trebuia spălat. M-am simţit penibil, dar până la urmă a ieşit bine", spune Leontina.

"Sănătate, Majestate!"

Şi la următoarea vizită a familiei Regale la Oradea, un an mai târziu, tot "tanti Leontina" a fost cea care a coafat-o pe Regina Ana. Dar de data asta l-a întâlnit şi pe Regele Mihai. Pentru că toată lumea stătea ca pe ace de frica unui atentat, măsurile de securitate erau maxime. "Când m-am dus la Episcopie, Regina era liniştită, dar Regele se vedea că e încordat. Stătea în fotoliu şi citea. Am avut emoţii, dar ca să destind atmosfera, l-am întrebat: <Majestate, cum să salut?> <Cum salutai când erai străjer>, mi-a răspuns el". "Sănătate, Majestate!", a spus Leontina, făcând o plecăciune. Apoi, la rugăminţile Reginei Ana, a rostit şi jurământul străjerilor: "Cred în Dumnezeu şi în Biserica străbunilor mei. Cred în straja ţării, chezăşia unităţii neamului, hotarelor şi sufletului românesc". Iar Regele a zâmbit. "A spus că acum nu-i mai e frică de bombe", zice tanti Leontina.
Coafeza retrăieşte fiecare clipă. În colţul pleoapei stângi i se prelinge o lacrimă. O şterge repede. Şi zâmbeşte. "Au fost vremuri frumoase"... Vremuri apuse, dar care vor rămâne-n veci în inima ei.

Creatoarea de peruci

Leontina Botyanyi e una dintre puţinele persoane din ţară care mai confecţionează peruci. Procesul de "fabricare" este unul minuţios, iar femeia spune că îi trebuie cel puţin un an să termine o perucă. "Eu folosesc numai păr natural, de om. De obicei mi-l aduc clientele, chiar din străinătate, pentru că la noi nu se găseşte în comerţ. În funcţie de cât e de des şi de lungime, preţul unei peruci variază între 3 şi 4 milioane". În Occident, o astfel de perucă costă cel puţin 400 de euro.
Femeia a învăţat meşteşugul de la un austriac în numai o săptămână, dar numai cu timpul a reuşit să îl stăpânească, exersând mereu. Acum ar trebui să se retragă, însă n-are cui lăsa moştenire pasiunea. "Nu mai pot continua, din cauza vârstei şi a diabetului, şi vreau să găsesc pe cineva care să ducă mai departe tradiţia. Ar fi păcat să se piardă. Dar tinerii din ziua de azi nu au răbdare şi spun că se câştigă puţin", se plânge Leontina.