de Raluca Avram

Bărbatul cu părul grizonat răsuceşte tacticos în mâna stângă o pipă închisă la culoare. Pufăie. Doar privirea sfredelitoare "demască" anii petrecuţi în armata israeliană.

În timp ce unii colecţionează tablouri, timbre, şerveţele sau chiar cutii de chibrituri, soldatul Petru Silbermann a ales să-şi cheltuie banii pe... fumuri. Fumător înrăit, timp de aproape trei decenii a adunat pipe. Acum, orădeanul se mândreşte cu o colecţie de peste 100 de lulele.

"Lord" la spălat de WC

Bănuind vremurile de dictatură comunistă ce aveau să urmeze, în 1974 Petru s-a mutat cu familia în Israel şi s-a stabilit lângă Tel Aviv. "Aveam 19 ani atunci. După 6 luni ştiam limba atât cât să nu fiu vândut ca un castravete murat, iar la aproape un an am început Facultatea de Medicină. M-am lăsat, însă, pentru că la 20 de ani m-am înrolat, voluntar, în armată. În Israel, dacă nu făceai armata, din orice motiv, nu erai privit cu ochi buni", povesteşte orădeanul.
Condiţiile din armată erau incomparabile cu cele din România. Atâta doar că trebuia să facă unele "sacrificii". "Încă dinainte să mă înrolez fumam pipă. Dar în armată am fost nevoit să întrerup pentru o vreme. La instrucţie, când era vorba să facem o pauză, plutonierul le zicea nefumătorilor <tu nu fumezi, n-ai nevoie de pauză>, iar mie, când vedeau că fumez pipă: <A, păi tu eşti lord, ia du-te şi spală puţin WC-ul>. Şi eu mergeam şi frecam până era lună şi bec. Asta, până când m-am prins, şi am început să fumez ţigări".

Cadou pentru... mine

Însă, în desele permisii, o dată la trei săptămâni, Petru mai savura câte o pipă, două. Le-a prins gustul şi a început să-şi cumpere tot mai multe. "Un fumător de pipe care se respectă are cel puţin 7, una pentru fiecare zi. Şi cu cât se respectă mai mult, cu atât are mai multe. Până la 7 a fost complicat, după aceea parcă a devenit mai simplu". La început nici nu se gândea la o colecţie, multe din ele fiind primite de la prieteni. Cu timpul, însă, a devenit un hobby. Acum, în fiecare an, de ziua lui, Petru îşi face cadou o pipă. Aşa, în aproape 30 de ani, a strâns peste 100. N-are nici o pipă din România, pentru că aici nu se fabrică. În schimb, cele irlandeze, franţuzeşti, daneze, germane, englezeşti sau italiene stau frumos aranjate pe rafturi speciale.

Pipe de soi

Colecţia lui Petru cuprinde tot felul de pipe. Şi ieftine, şi de marcă. La capitolul "preţuri", orădeanul spune că "extravaganţele se plătesc". În unele ţări, la sfârşit de an, pipele care se vând cel mai bine se scot în ediţie specială, limitată, dar la un preţ mult mai mare. Acestea au câte ceva în plus. "În Danemarca, se montează câte o plăcuţă de argint. Pipa Peterson, de pildă, din seria Sherlock Holmes, cu inelul de argint, e mult mai scumpă decât una obişnuită. Italienii au altă <momeală>: un punct de aur, care denotă o calitate superioară"...
Partea mai grea vine atunci când îl întrebi pe care dintre cele 100 de pipe o preferă. Toate îi sunt dragi. "N-aş putea să aleg una. Fiecare are alt gust, şi cu ochii închişi le recunosc. E curios faptul că două pipe identice, făcute de aceeaşi firmă, pot avea gusturi total diferite!". Iar Petru se poate mândri cu o colecţie de "100 de gusturi"... 

Arta fumatului

La început s-a fumat pipa, apoi ţigara de foi sau trabucul, iar un ofiţer francez, care a pus tutun într-un tub de hârtie în care se ţinea praful de puşcă, a "inventat" ţigara. Cu toate acestea, şi azi mai sunt oameni care preferă pipa în locul celor mai fine ţigări...
Petru Silbermann spune că secretul savurării unei pipe constă în... tehnică. Trebuie să ştii cum să o fumezi şi cum să o îngrijeşti. De exemplu, fumatul cu inspiraţii puternice şi rapide "omoară" o pipă, pentru că arde mult mai rapid şi crapă. Şi aprinderea unei noi doze de tutun într-o lulea deja caldă este total nerecomandată, pentru că o strică.
Aşadar, fumătorul trebuie să utilizeze mai multe pipe pe zi. "Există trei categorii de pipe, cu forme diferite. Pentru dimineaţa am una micuţă, dreaptă, care merge bine cu o cafeluţă. La amiază iau una puţin curbată, care se poate termina într-o jumătate de oră, iar seara am una şi mai curbată, care se poate sprijini pe bărbie, fără să fiu nevoit să o ţin. Aşa, într-o mână am o carte, iar în cealaltă paharul cu whisky. Pipa de seară o încarc bine cu tutun, pentru o aromă puternică, ce trebuie să mă relaxeze". Ca orice bun fumător de pipe, Petru are şi ustensile pentru îngrijirea lor: "cuţitaş" cu care se îndeasă tutunul, beţişoare pentru curăţat, chiar şi o brichetă Zippo originală pentru pipe. "Dacă o pipă este bine întreţinută, o poţi folosi la infinit", zice el.