de Raluca Avram

În zilele noastre, succesul unui produs lansat pe piaţă depinde, în mare măsură, de reclama care i se face. Astăzi, mergând pe stradă, ţi se pare normal să te strecori printre banere uriaşe, afişe multicolore, mici anunţuri lipite pe tot locul. În perioada comunistă, însă, rar vedeai reclame, chiar şi în ziare, la televizor sau la radio.

Orădeanca Doina Moruţ a apărut în almanahuri ale vremii, pozând pentru a face publicitate unor întreprinderi orădene, dar şi unuia dintre cele mai cunoscute produse româneşti: detergentul DERO.

Din întâmplare

Doina avea 22 de ani când i s-a propus să pozeze. Era în vara anului 1978. Tocmai absolvise la Bucureşti un curs de specializare în turism şi industria hotelieră şi lucra recepţioneră la hotelul Astoria. "Au venit la mine doi indivizi. Habar n-aveam cine erau. <Nu vreţi să pozaţi pentru o reclamă?>. Când am auzit, i-am trimis peste drum, la Transilvania. Aveam acolo o colegă, tot recepţioneră, care jucase într-un film, şi mă gândeam că ar fi fost mult mai potrivită", povesteşte Doina.
Propunerea i s-a părut stranie, mai ales că nu-i văzuse-n viaţa ei pe cei doi şi nici nu avea pic de experienţă în domeniul modei. Până la urmă, însă, a acceptat. "Atâta au stat pe capul meu că la un moment dat am spus <bine>. Mi-au zis că au sondat terenul, au colindat centrul şi au văzut multe fete, dar voiau ca eu să apar în pozele respective. <În fond, ce putea să se întâmple? Poate că nici nu va fi nimic>, mi-am spus".

Hop-trop

Poate părea ciudat azi, dar nu a semnat nici un contract şi n-a cerut un leu. Ba mai mult, nici măcar nu ştia exact numele fotografilor. "Ce tu cărţi de vizită? Era pe vremea lui Ceauşescu! Nici un număr de telefon, absolut nimic. A fost ca o joacă", povesteşte Doina.
A doua zi, oamenii, veniţi tocmai din capitală, au căutat-o din nou şi, împreună, s-au dus la locaţiile unde trebuia să pozeze. Atunci a aflat că, de fapt, aveau să facă nu unul, ci patru materiale publicitare. Prima oară au poposit la Fabrica de Confecţii. "Trebuia să facem reclamă la nişte haine bărbăteşti, eu şi doi băieţi mai chipeşi dintre angajaţii de acolo. Fabricile mari ţineau câte un <fotomodel>, pentru publicitate. Eu apăream îmbrăcată în hainele mele, între băieţii care purtau costume din fabrică". Şedinţa foto a continuat la fostul Lactobar de pe Republicii, unde, alături de un bărbat, a pozat ca şi clientă, servită la masă cu lapte cald şi bucate, apoi la studioul Foto Miron, unde a făcut o reclamă la cunoscutul detergent DERO. "Ţineam cutia în mână ca şi cum aş fi arătat-o cuiva şi i-aş fi explicat că e cel mai bun detergent".
Periplul Doinei nu s-a oprit aici. Pentru că tocmai se deschidea ştrandul "Venus" din Băile 1 Mai, fotografii au luat-o să o pozeze şi acolo. "Erau alte vremuri atunci. Nu ca acum, atâta fard şi dichis. Totul a fost cât se poate de natural. Nici măcar nu m-au machiat ei. Aveam rimelul şi rujul meu, iar costumul de baie şi saboţii tot ai mei erau. Doar ochelarii, <şmecheri>, erau de bucureştean", zice femeia zâmbind.

Surpriză!

A trecut repede peste această experienţă şi s-a întors la viaţa ei obişnuită. Aproape că uitase de poze şi de cei doi fotografi când, într-o zi, un coleg de serviciu a "descoperit-o" în almanahul "Cinema", din anul acela. "Era prin octombrie, noiembrie, când aud: <Ia, uitaţi cine-i aici!>. M-am uitat şi eu curioasă. Şi am rămas mască. Nimeni n-a ştiut, până atunci, de poze, n-am zis nimic pentru că n-am crezut că vor apărea". Toţi colegii ei s-au strâns să privească reclama la Dero. "Purtam un pulovăr verde cu dungi. Îmi plăcea foarte mult. Iar reclama a apărut color, situaţie mai rară în acea vreme. A fost cea mai reuşită dintre toate", spune Doina cu melancolie.
Îşi aminteşte cu plăcere de acele momente. Par scene desprinse dintr-un tablou de demult. Tablou pe care nu-l are, pentru că n-a mai găsit niciodată acel număr din almanahul "Cinema". De atunci îl tot caută. De 27 de ani...

"Nu ştiam de ce m-au ales pe mine să apar într-o reclamă. Atunci fetele erau mai scunde, iar eu, la unu şaptezeci, eram considerată foarte înaltă. Îmi era destul de greu să-mi aleg hainele, mai ales că eram şi foarte slabă, şi din cauza aceasta aveam complexe"

Doina Moruţ

Fără "Cinema"

Doina n-a avut noroc să-şi cumpere almanahul "Cinema" din 1978, deşi şi-l dorea încă înainte să fi aflat că apare ca fotomodel în paginile sale. Era cu tatăl ei la cumpărături, în piaţa Rogerius şi, trecând pe lângă un chioşc cu ziare, a văzut, din întâmplare, almanahul. "Am vrut să-l cumpăr, mai ales că era Florin Piersic pe copertă. Dar tata mi-a spus: <Iar dai banii pe prostii> şi, de ruşine, nu l-am mai luat", povesteşte ea. A doua zi, a fugit din nou, la chioşc, dar... degeaba. Nu l-a mai găsit nici acolo, nici la celelalte chioşcuri din oraş, pentru că exemplarele erau puţine şi se vindeau ca pâinea caldă. În acelaşi an, Doina a mai apărut în almanahul "Elore". Pe acesta nu l-a mai pierdut...