Auschwitz. Ruinele strigă şi azi numele milioanelor de oameni pieriţi în flăcările urii. Evrei, ţigani, homosexuali, debili, politicieni de stânga - fiinţe al căror destin a fost curmat cu o cruzime fără seamăn. Puţini sunt cei care au rămas în viaţă şi au depus mărturii complete despre lagărele morţii.

BIHOREANUL vă prezintă povestea lui Nyiszli Miklos, medic evreu din Oradea, unul din cei mai apropiaţi martori dar şi protagonişti ai Holocaustului. Deportat în mai 1944, Nyiszli a autopsiat la Auschwitz mii de cobai umani în sadicele experimente ale doctorului nazist Josef Mengele.

Cartea iadului

Nyiszli Miklos a deţinut un record pe care nu şi l-a dorit. A supravieţuit opt luni în "comandoul morţilor vii", unitatea specială formată din prizonierii care alimentau crematoriile de la Auschwitz. În mod normal, membrii "Sonderkomando" erau lichidaţi după cel mult patru luni, ca să nu împrăştie şi altora teribilul secret al industriei morţii.
Scăpat din infern, medicul orădean avea să scrie o carte despre viaţa din lagăr, fiind unul dintre puţinii oameni care au zugrăvit în detaliu toate atrocităţile comise de nazişti. Faptele relatate în "Am fost medic la Auschwitz" au zguduit o lume întreagă, cartea fiind tradusă în mai multe limbi. Era scrisă "cu condeiul medicului, nu cu al reporterului", cum spune chiar el în prefaţă. Fără artificii scriitoriceşti, în cuvinte simple, redând însă până şi culoarea şi mirosul fetid al morţii.

Peronul dintre viaţă şi moarte

De la construirea lagărului, în 1940, mii de oameni erau coborâţi zilnic pe peronul de la Auschwitz, după zile, uneori chiar săptămâni de mers cu trenul, în vagoane pentru vite, fără aer, apă sau mâncare. Cei care ajungeau vii erau izbiţi de priveliştea imensei fabrici a morţii, scoţând pe coşuri parcă înseşi sufletele celor ucişi.
Habar n-aveau că un simplu gest al doctorului-călău Josef Mengele îi trimitea la moarte sau le mai acorda un răgaz. La stânga, bătrânii, estropiaţii şi femeile cu copii sub 14 ani luau direct drumul crematoriilor. La dreapta, cei apţi de muncă erau trimişi la dezinsecţie şi apoi înghesuiţi în barăci sordide.

"Ales"

În mai 1944, la Auschwitz au ajuns şi Nyiszli Miklos (foto) cu soţia şi fiica sa. Aflând că era specializat în anatomia patologică şi în medicina legală, Mengele l-a scos din rând. L-a inclus în "Sonderkomando" şi, curând, avea să facă din medicul orădean mâna sa dreaptă.
Iar Nyiszli se putea considera un privilegiat. Spre deosebire de ceilalţi deţinuţi evrei, care supravieţuiau în condiţii subumane, nu primea ordine decât de la Mengele. Normal, de vreme ce avea între atribuţii şi îngrijirea medicală a personalului SS, nu doar sfârtecarea trupurilor folosite în experimente. Avea propria cameră, luminoasă, văruită, mobilată, cu covor şi cu faţă de masă. Primea mâncare bună şi pe săturate. Purta haine civile, şi nu zeghea păduchioasă a deţinuţilor de rând. Avea la dispoziţie o bibliotecă şi putea să facă duş oricând.

Fără scăpare

Mereu, însă, gândul îi zbura la Margareta şi Suzana, soţia şi fiica lui. Până când, într-o zi, şi-a luat inima în dinţi şi l-a rugat pe Mengele să-l lase să le caute. A fost de două ori norocos, o dată că a primit permisiunea şi apoi că le-a şi găsit. De-atunci, le ducea zilnic mâncare, haine şi chiar medicamente. Iar când a auzit că sectorul lor urma să fie exterminat cu totul, a făcut în aşa fel încât Margareta şi Suzana să fie mutate. 
Lui, însă, i-a rămas, zi de zi, aceeaşi îndeletnicire macabră: munca în sala de autopsie, unde îi erau aduşi tot mai mulţi oameni care, în viziunea lui Mengele, reprezentau cazuri evidente de degenerare, pericole în calea "purităţii rasei umane".

"Ordine" nemţească

Nu a trebuit să treacă multă vreme pentru ca Nyiszli să cunoască în detaliu secretele "medicilor" nazişti. Neputincios, vedea garnituri întregi de oameni intrând în gura crematoriilor mereu flămândă. De fiecare dată acelaşi ritual: debarcarea, selecţia, drumul spre "Baie şi dezinfecţie", oprirea la "vestiar", dezechiparea, toate cu respectarea întocmai a instrucţiunilor pe care nemţii le strigau pe limba fiecăruia. "Aşezaţi-vă hainele şi încălţămintea legate laolaltă, pe câte un cuier, să ţineţi minte numărul respectiv, ca nu cumva să producă dezordine la revenirea de la baie". Acest anunţ, ca multe altele, îi amăgea până şi pe cei mai sceptici dintre prizonieri. "Din spirit de ordine procedează aşa, ca nu cumva miile de perechi de pantofi de calitate, atât de necesare celui de-al treilea Reich, să se încurce", scria Nyiszli în carte.

Ultimul duş

Femei, bărbaţi, copii care se ţin de fustele mamelor, bătrâni sau fete, erau forţaţi, apoi, de trupele SS să se dezbace la piele. Erau închişi în camera de gazare, în care, prin duşuri, ţâşnea otrava, Zyclon-ul. Mureau câte trei mii o dată. Grămada de cadavre era transportată la crematoriu, unde trupurile zăceau pe beton de-a valma.
Înainte de a fi aruncaţi în flăcări, morţii erau tunşi, deoarece părul putea fi folosit la pâslă sau pentru bombe. Din gura lor se extrăgeau dinţii de aur, şi se aruncau în găleţi zincate cu acid clorhidric, pentru a descompune resturile de carne şi de oase.

Milioane de cobai

Pe lângă supliciul acestui macabru spectacol, medicul orădean a luat parte şi la "studii" de medicină legală asupra cazurilor de sinucidere, la experimente pe gemeni ori la cercetări anatomo-patologice ale anomaliilor de creştere. Uneori, Nyiszli pare luat de val şi aderă parcă înflăcărat la acţiune: "Aici există un belşug nemaiîntâlnit de cadavre pentru disecţie, o realitate care imprimă avânt şi posibilităţi nebăinute de cercetare", scria el. 
Toate rapoartele autopsiilor erau expediate Institutului de Biologie Rasială şi Antropologie de la Berlin. În scurt timp, Nyiszli a ajuns să se drogheze cu luminol ca să mai poată dormi fără coşmaruri.

Joaca de-a Diavolul

Nyiszli trecea de la medicină la măcelărie după cum i se ordona. Alina suferinţele unor oameni pe care, câteva ore mai târziu, îi mai vedea aruncaţi în faţa crematoriilor.
Odată, sub o grămadă de cadavre din camera de gazare a descoperit o fetiţă de vreo 14 ani, evreică din Ardeal, care încă mai mişca. Niciodată nu se mai întâmplase ca o fiinţă să iasă vie de acolo. Fata era în stare gravă, respira în convulsii, dar după primul ajutor şi-a revenit. Cum însă întâmplarea trebuia raportată, verdictul SS-iştilor a fost ferm: fetiţa trebuia să moară. Aşa fusese plănuit - dacă totuşi cineva scapă de gaz, să ia un glonţ în ceafă. Altă dată, Mengele i-a trimis doi bărbaţi, tată şi fiu. Bătrânul era cocoşat, iar adolescentul de 15 ani şchiop. Câteva ore mai târziu, trupurile le erau fierte, oasele degresate în benzină, iar apoi ambalate şi trimise la muzeul din Berlin, cu specificaţia "Urgent. Material de război". La fel de şocant a fost că patru deţinuţi polonezi chemaţi să repare coşurile unuia din crematorii au mâncat din bucăţile desprinse de pe oase, crezând că în cazane fierbe hrana pentru "Sonderkomando".
În cele opt luni petrecute la Auschwitz, Nyiszli a descoperit nesfârşitele feţe ale morţii: gazarea, incendierea în şanţuri, injectarea cu cloroform în inimă, împuşcarea în ceafă, arderea pe rug, arderea cu grenade de fosfor sau cu aruncătoarele de flăcări... Moarte, moarte, moarte.

Salvat de... autopsie

Cum se apropia termenul fatidic al celor patru luni la sfârşitul cărora urma să fie lichidaţi şi ei, membrii din "Sonderkomando"-ul medicului orădean începuseră să croiască un plan de evadare. Tot mai des, de lagăr se apropiau partizani polonezi care le furnizau arme, iar scăparea ar fi avut sorţi de izbândă în timpul unei alarme aeriene.
Acţiunea a fost planificată, dar chiar înainte de începerea ei, Nyiszli, împreună cu încă trei deţinuţi medici, a fost chemat la o autopsie urgentă. Avusese iar noroc: evadarea eşuase, iar ceilalţi camarazi fuseseră executaţi pe loc.

Moartea interzisă!

Pe 17 noiembrie 1944, doctorul orădean a primit un ordin ciudat de la un subofiţer SS: omuciderea în lagăr era de acum cu desăvârşire interzisă! Se pare că pe front, Reichul pierdea teren, iar cei mai laşi dintre soldaţii săi, paznicii lagărelor, îşi compuneau la repezeală o faţă umană.
Semnul cel mai clar că Germania pierdea războiul era, însă, pentru toţi deţinuţii de la Auschwitz, "evadarea" lui Mengele din lagăr, eveniment urmat aproape de îndată de fuga sau dezinteresul majorităţii SS-iştilor de a-i mai păzi pe deţinuţi.  Pe 17 ianuarie, pe un ger cumplit, Nyiszli şi cei trei prieteni ai lui au reuşit să iasă din incinta ghimpată şi să fugă. Drumul spre casă a mai durat însă alte patru luni.

Acasă

Ajuns în iunie la Oradea, vreme de câteva luni Nyiszli nu a făcut nimic altceva decât să-şi aştepte soţia şi fiica, rugându-se neîncetat să nu fi fost omorâte. Pentru a treia oară în viaţă, Dumnezeu a fost nemărginit de bun cu el, iar Margareta şi Suzana s-au întors. Acest episod nu l-a mai detaliat în carte, fiind cunoscut doar din relatarea Monicăi Reich, nepoata sa, stabilită în Israel, la Haiffa. 
Contactată de BIHOREANUL, femeia îşi aminteşte că mama sa, Suzana, îi povestise episodul, insistând obsesiv asupra durerilor de cap groaznice care o chinuiau: "În lagăr, bunica Margareta şi mama au dormit cu capul direct pe betonul gol. Fiecare zi de viaţă le-a amintit acest lucru".
Doctorul Nyiszli Miklos nu a mai făcut autopsii niciodată. "Bunicul meu n-a mai pus mâna pe bisturiu. Şi-a deschis acasă, pe actuala stradă Ady Endre, un cabinet de medicină generală. Prin 1949 a devenit medic la Fabrica Solidaritatea, iar apoi s-a angajat ca internist la Spitalul Unificat Oradea, unde a lucrat până în 21 mai 1956, când a murit în urma unei duble pneumonii şi a unui infarct." N-a apucat să se bucure prea mult de nepoata pe care Suzana, fiica lui, i-o dăruise de nici un an.

Bunicul Nyiszli

Chiar şi aşa, Monica Reich i-a păstrat bunicului o imagine sfântă, clădită pe amintirile mamei sale, Suzana. "Am aflat că după ce m-am născut eu, în '55, ai mei s-au mutat la Deva. Am găsit în cutii scrisori în care bunicul îi dădea mamei indicaţii cum să mă îngrijească". Femeia reia şi o glumă de familie care îi face plăcere în mod special: "Îi zicea mamei că dacă el va mai trăi să mă înveţe tot felul de lucruri, eu voi deveni un geniu. El n-a trăit prea mult de-atunci, iar eu n-am devenit un geniu", continuă femeia o glumă din familie.
Astăzi, Monica este asistent stomatolog şi singura care gestionează drepturile de autor pentru cartea bunicului ei, "Am fost medic la Auschwitz". Şi, cu toate că o lungă perioadă de timp familia i-a ascuns că este evreică, Monica este mândră de originile ei. Cartea scrisă de bunicul ei a învăţat-o ce înseamnă să-ţi păstrezi credinţa...

Călăi pedepsiţi

După al doilea război mondial, la Nurnberg, trupele aliate au organizat un Tribunal MIlitar Internaţional pentru a-i judeca pe liderii nazişti. În procesele desfăşurate de-a lungul anilor 1945-1946 au fost găsiţi vinovaţi 22 de şefi ai Reich-ului, 12 fiind condamnaţi la moarte. Peste tot în Europa, tribunalele civile şi cele militare au eliminat naziştii din viaţa publică. Numai în Germania s-au judecat circa 90.000 de cazuri de crime de război.

"Îngerul morţii"

Obsedat de puritatea rasei ariene, experienţele pe gemeni, ţigani, pitici, pe toţi cei care sufereau vreun handicap, l-au consacrat pe dr. Josef Mengele (foto) ca pe unul dintre cei mai mari medici criminali ai Istoriei. Căpitan SS şi supranumit "Îngerul morţii", Mengele a condus faimoasele "selecţii" ale evreilor deportaţi din toată Europa pentru crematoriile de la Birkenau-Auschwitz. A efectuat experienţe pe deportaţi, mai ales pe gemeni. Pe 17 ianuarie 1945 şi-a recuperat notele despre cercetările sale şi a fugit în Argentina, care a respins cererile de extrădare formulate de Germania. În 1959 a plecat în Paraguay, apoi în Brazilia. Declarat unul dintre cei mai mari criminali de război, a fost "vânat" sistematic, dar nu a fost prins. Un cadavru exhumat în Brazilia în 1985 a fost identificat ca fiind cel al lui Mengele.

Holocaustul în cifre

Începând din 1979, Ziua mondială a holocaustului este aniversată pe 5 mai, în amintirea celor 6 milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial. Deşi prin definiţia termenului, prin holocaust se înţelege sacrificiul prin foc, care se referea îndeosebi la evrei, circa 15 milioane de civili şi 200.000 de rromi şi membri ai altor grupuri etnice au căzut victime regimului nazist. Pe lângă aceştia, mii de oameni, inclusiv germani, au fost sterilizaţi forţat.

"<Am fost medic la Auschwitz> a fost scrisă imediat după sfârşitul războiului şi a fost singura carte acceptată drept probă materială în procesul de la Nurnberg. Cartea-document are o deosebită importanţă deoarece cuprinde o descriere cutremurătoare, dar exactă şi obiectivă, a camerelor de gazare şi a cuptoarelor de ardere, a întregului proces de exterminare, inclusiv jefuirea cadavrelor. O asemenea prezentare poate realiza numai un om care a fost acolo şi a văzut cu ochii lui"

Oliver Lustig (foto), unul din supravieţuitorii Holocaustului, care a scris nouă volume consacrate crimei Holocaustului