RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
ȘTIRILE ZILEI - CLICK PE FLUX:
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva BIHOREANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului BIHOREANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 
 
Caută:     
INEDIT
DOCTORUL ARTIST

22 Noiembrie 2004
Click pentru a mari

Deși are 51 de ani, urmează a doua facultate. Printre colegii din anul III de la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, chirurgul arădean Celus Ciobanu e o prezență insolită.

Cel mai bătrân student de la "Arte" și-a început cariera artistică prin a desena, după care a trecut la picturi. Ulterior s-a apucat de sculptură, hobby care i-a adus și faimă. Acum, se împarte între blocul operator și sculptură.

Studentul pacientului

Celus Ciobanu s-a înscris la Facultatea de Arte Vizuale, specializarea Sculptură, în 2002. "Am cunoscut un sculptor din Oradea, un profesor care mi-a fost pacient. Mi s-a părut interesant ce făcea el și mi-am zis că nu se poate să ratez așa ceva", își amintește medicul-sculptor. Așa a ajuns să fie studentul pacientului său. La început a fost mai greu, dar s-a acomodat. "Sunt cel mai în vârstă student de aici. Sunt privit uneori cu o oarecare curiozitate. O vreme m-am simțit chiar izolat, dar acum am început să schimb idei cu ceilalți colegi și să comunicăm mai mult".
Cu toate că îi desparte o diferență de vârstă care, în unele cazuri, este mai mare de un sfert de secol, studenții orădeni îl consideră pe Celus ca fiind unul de-al lor. "Ne-am mirat când ne-a spus că e chirurg. E tare simpatic și, deși este cel mai în vârstă dintre noi, îl apreciem pentru ambiția și talentul său", spun colegii de la Arte.

Atelier și spital

Singura problemă a chirurgului arădean este frecvența la cursuri, el reușind să ajungă doar la jumătate din totalul lor. Asta pentru că, deși sculptura este pasiunea vieții lui, studentul la "Arte" nu uită, niciodată, că întâi de toate este medic. Totuși, pentru a nu rămâne în urmă cu practica, și-a amenajat un mic atelier de sculptură chiar la subsolul Spitalului Municipal Arad, sub cabinetul în care își primește pacienții. "Când nu am de lucru în spital, cobor în acest atelier și mă apuc de sculptat. Colegii mei s-au obișnuit deja să mă găsească aici dacă au nevoie de mine", spune Celus. "Artistul poporului", cum îi zic unii dintre medici, vine la atelier chiar și atunci când nu e de serviciu, reușind, astfel, să termine o lucrare în doar câteva zile.

Marmura cu chip de... pelerin

În cei trei ani de când sculptează în marmură, bronz, lemn sau piatră, Celus a realizat peste 80 de lucrări. O mare parte din ele sunt prezentate în diverse expoziții ale artiștilor plastici români. Unele se regăsesc în calendare sau au ajuns chiar vederi ce se pot cumpăra din magazine.
Acum, chirurgul "operează" la un pelerin din marmură. Ideea de a alege un astfel de personaj pentru sculptură i-a venit când a privit bucata de marmură primită și i s-a părut că vede conturat un chip de om. De altfel, majoritatea sculpturilor chirurgului au o legătură cu o temă clasică: trecerea omului prin lume. "Mă fascinează foarte mult acest subiect și mă inspiră în același timp. Caut mereu răspunsuri și în acest fel încerc să mă regăsesc și pe mine", spune artistul.
Pe lângă sculptură, Celus învață acum să cânte la pian și vioară, așa că nu e de mirare că se află mereu în criză de timp. În ciuda acestui fapt, incursiunea chirurgului-student în lumea artelor nu se opreșe aici. El a declarat BIHOREANULUI că, după ce va termina Facultatea de Arte, e hotărât să studieze Regia la București. Oare ce va mai urma?

Costuri și daruri

Pasiunea pentru sculptură nu este deloc ieftină. Turnarea unui kilogram de bronz costă peste 500.000 de lei, iar o sculptură depășește adesea zece kilograme. În aceste costuri nu a fost inclus și aportul artistului. Cu toate acestea, Celus Ciobanu și-a vândut doar câteva lucrări, deși a avut numeroase solicitări. Pe majoritatea le-a dăruit. Doctorul spune că își alimentează bugetul pentru lucrările de artă din câștigurile oferite de profesia de chirurg.

După 20 de ani

Celus Ciobanu a început să practice medicina în 1979, an în care a absolvit facultatea la Timișoara. Câțiva ani mai târziu s-a angajat la Spitalul Municipal Arad. După 20 de ani de practică medicală, arădeanul a început să intre într-o rutină. Pentru a evita acest lucru, s-a apucat să picteze. "Am realizat în jur de 30 de tablouri, dar nu eram mulțumit și am renunțat rapid. Am păstrat doar câteva dintre ele, pe restul le-am dăruit", spune el.

"Doctorul Ciobanu e studentul ideal. Este un adevărat model pentru facultatea noastră. Sculptează din pasiune, dar arta sa este profesionistă. Nu e un om-vedetă. Își caută împlinirea spirituală în artă"

(Corneliu T. Durgheu, decanul Facultății de Arte Vizuale din Oradea)

Acest articol a fost văzut de 624 ori.

*
6 puncte din 2 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Raluca Avram

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia