de Dan Simai

La 16 ani ironiza profesorii. La 17 ani ţinea cea mai tare discotecă din Oradea. La 19 ani pleca în Israel supărat că nu a putut da la facultate. A dat însă lovitura în America.

BIHOREANUL vă prezintă povestea celui mai bogat român din Sillicon Valey, California, Eldorado-ul modern al SUA, omul care a pus bazele unor companii ce au contribuit la inventarea DVD-ului şi care investeşte acum în tehnologii digitale pentru telefoanele mobile. Pentru americani este "Mister George Haber". Pentru orădenii care au copilărit cu el e, simplu, Gyuri...

American story

Este de departe cel mai bogat român din domeniul IT. George Haber a "construit" cu mâna lui două firme în Sillicon Valey pe care le-a vândut pentru 260 milioane de dolari. L-a avut ca partener de afaceri pe Bill Gates şi s-a "fript" cu el. Dar nu-i pare rău. Tot a ieşit în câştig. În prezent are 100 milioane de dolari în acţiuni şi fonduri şi este acţionar la propria firmă specializată în tehnologii multimedia pentru producătorii de telefoane mobile. "Nu mă grăbesc. Deocamdată, am adus un preşedinte şi un director general foarte buni şi sunt mulţumit de evoluţia companiei", spune Haber, chairman la Mobilygen. Orădeanul deţine 10% din firmă şi spune că în doi-trei ani compania va ajunge la o valoare de câteva sute de milioane de dolari. Intuiţia nu l-a înşelat niciodată.

Adio, trupă!

Prima "afacere" a fost celebra discotecă orădeană ARLUS, inaugurată în toamna anului 1969, în sala de deasupra cinematografului Transilvania. Puţini sunt cei care ştiu că sufletul acestei discoteci a fost George Haber, împreună cu prietenii săi Ştefan Varga şi Antonio Bodo. Cei trei au pornit clubul cu aprobarea tacită a unui activist UTC, după ce Haber, care cânta la chitară bass, ţinea acolo repetiţii cu formaţia sa rock, din care mai făcea parte viitorul actor Adrian Pintea şi Karoly Koach, astăzi sculptor în Los Angeles. Formaţia nu a apucat însă să aibă succes pentru că Pintea a plecat din Oradea, iar toboşarul a fost luat în armată. Haber s-a reprofilat rapid. Şi-a pus la bătaie sculele făcute pentru formaţie şi s-a dovedit profitabil.

Banii vorbesc

Amplasată ultracentral, discoteca era plină ochi în fiecare seară, de joi până sâmbătă. "La începutul anului 1970 mergea deja foarte bine. În Oradea mai erau două discoteci, dar noi aveam cei mai mulţi clienţi pentru că aveam cea mai mare sală şi cea mai bine reprezentată plajă de public - liceenii", îşi aminteşte Ştefan Varga (foto), astăzi DJ-ul Hotelului Continental. Au fost seri în care la ARLUS se vindeau şi 1.100 de bilete, număr record şi pentru zilele noastre. "Făceam cam 100 de lei pe seară, fiecare. Pe vremea aia erau bani serioşi, dar nu prea stăteau la noi. Ieşeam cu gaşca, cu fete, la mici, la bere şi-i spărgeam pe toţi".

"Bani, fete, distracţii"

Organizatorii discotecii au devenit repede vedete. La sfârşit de săptămână sute de adolescenţi orădeni, de la găşti de ţigani, boxeri şi judokani până la fii de ştabi luau cu asalt discoteca. "Eram cel mai mare star al oraşului şi mă bucuram de toate beneficiile faimei: bani, fete, distracţii", îşi aminteşte Gyuri cu plăcere.
Dar pe lângă chefuri, discoteca orădeană a însemnat şi prima lecţie de afaceri. Haber spune că atunci a înţeles prima dată că nu banii aduc fericirea, ci fericirea aduce bani. Omul de afaceri a învăţat că "banii adevăraţi îi faci când clienţii se întorc la tine" - iar clienţii se întorc numai dacă "le oferi ceva plăcut şi interesant".

Electronistul

Dar Gyuri n-ar fi ajuns niciodată multimilionar în dolari dacă n-ar fi fost pasiunea lui pentru electronică. Spre disperarea părinţilor, băiatul meşterea tot ce îi cădea în mână. Familia Haber a fost prima din cartierul Rogerius care şi-a cumpărat un televizor şi vecinii au dat buzna să vadă minunea. Care a ţinut doar trei zile. "Într-o zi l-am desfăcut să văd cum merge. Când tata a venit acasă, era să leşine. N-a strigat, nu m-a certat, a zis doar atât: <Tu l-ai desfăcut, tu îl pui la loc!>". Din fericire, "aventura tehnică" a avut un happy-end pentru că după câteva zile băiatul a montat televizorul la loc şi, culmea, a funcţionat. Experienţa i-a folosit din plin: Gyuri şi-a construit apoi propriile amplificatoare şi difuzoare, indispensabile pentru cariera de DJ.

Cenzura muzicală

ARLUS-ul a pornit de la un pick-up clasic şi o roabă de discuri, dar în câteva luni s-a profesionalizat. "Gyuri era maniac cu sculele. Repara pe loc, orice. El ne-a făcut prima staţie de amplificare şi tot el a legat difuzoarele din cinematograf, care erau performante, la amplificarea noastră, de tuna toată clădirea", îşi aminteşte Ştefan Varga. Birocraţia socialistă nu a afectat succesul discotecii. "Eram tineri, dar şmecheri. Săptămânal trebuia să predăm listele cu repertoriul la UTC pentru că nu aveam voie să dăm mai mult de 10% muzică străină. Noi făceam listele la magazinul Muzica, le predam, dar difuzam muzică rock de pe discuri aduse din Timişoara şi Cluj cu plasa, cum puteam".
N-au fost prinşi niciodată. "Gyuri a tras discret un fir de la întrerupătorul pus la becul de la intrare. Întotdeauna aveam un om de pază la întrerupător care, când venea controlul de la Miliţie, Cultură şi UTC, apăsa butonul, iar mie mi se aprindea un bec roşu la pupitrul de comandă. Imediat schimbam muzica şi mai aprindeam din lumini ca să nu mai fie atmosfera <decadentă> de discotecă".
Succesul discotecii a fost atât de mare încât, în 1972, autorităţile au fost nevoite să ia atitudine. "Era atâta lume că se temeau că o să cadă oamenii cu tavan cu tot peste cinematograf". Au mutat-o la parterul pasajului Vulturul Negru, unde a funcţionat ani de zile. Dar fără Gyuri. În 1975, el a emigrat în Israel...

De la zero

George Haber s-a născut în 1954, într-o familie de evrei marcată de experienţa devastatoare a Holocaustului, cu mama care supravieţuise Auschwitz-ului şi cu tatăl care fusese deportat într-un lagăr din Ucraina. "De la ei am învăţat cea mai valoroasă lecţie, pe care n-o voi uita niciodată: Poţi să iei cu tine doar ceea ce înveţi şi ce ştii. Obiectele, averile nu sunt pentru totdeauna". S-a convins de asta departe de casă.
Israelul a fost pentru Gyuri un şoc: "Dintr-un copil cu zeci de prieteni şi bani, am ajuns un analfabet care nu ştia să vorbească, să citească şi nu înţelegea mentalitatea locală". Avea nevoie de bani - "să mă pot duce în vizită acasă şi să pot să urmez facultatea de electronică, pentru că asta îmi plăcea" - aşa că a început să muncească şi s-a înscris la o facultate tehnică, Technion, locul în care a înţeles că, la urma-urmei, Israelul e plin de oameni asemenea lui.
S-a mutat apoi într-un cămin studenţesc şi viaţa lui a redevenit frumoasă - doar că în week-end, când colegii plecau acasă, la familiile lor, rămânea tot singur. "Şi, cum nu îmi place să fiu trist, am hotărât să caut o discotecă". Îşi închipuia că va găsi pe cineva care să aibă nevoie de o mână exersată. "Aşa am ajuns să deschid şi în Haifa, în Israel, cea mai de succes discotecă". Veneau la dans câte 1.000 de oameni, iar Haber era omul-discotecă: el făcuse amplificatoarele, el crease orgile de lumini şi tot el era, fireşte, şi DJ-ul.

Mister DVD

Dacă destinul lui de businessman în discoteci a început, se poate spune că acestea i-au marcat decisiv şi destinul personal. Şi-a cunoscut soţia, pe atunci studentă la arhitectură, tot la discotecă, în Haifa. S-au căsătorit repede şi, după un an, lui Haber i s-a născut primul copil, care are acum 22 de ani. "Este la facultate, studiază electromecanica şi are o pasiune deosebită pentru automobile şi electronică".
După armata făcută în Israel, la aviaţie, a acceptat, fără să se gândească prea mult, o ofertă de muncă în California, unde i s-a născut cel de-al doilea copil, o fetiţă. Stabilit în America, a muncit pe brânci, dar a meritat. După cinci ani de zile, în 1993, a început construcţia primei sale companii importante. "CompCore Multimedia a pornit cu investiţie zero", după cum povesteşte Gyuri, şi a ajuns să dezvolte o tehnologie care azi e familiară tuturor: rularea de filme pe computer, care, în timp, a evoluat în ceea ce se numeşte "standardul DVD". "Pot să spun cu mâna pe inimă că DVD-ul a fost, în parte, dezvoltat de noi". Gyuri consideră drept "extraordinară" experienţa de a crea o companie din nimic, de a o extinde şi de a o aduce în poziţia de "lider mondial, care a participat la crearea celui mai popular mod de rulare a filmelor".

Lovitura

Una peste alta, CompCore ajusese, la sfârşitul anilor '90, suficient de interesantă pentru a fi scoasă la vânzare. A cumpărat-o Zoran, care continuă să fie un important furnizor de tehnologie pentru divertismentul digital, cu 80 de milioane de dolari, pe când avea vânzări de 10 milioane pe an şi un profit de 50%. Haber deţinea, în momentul tranzacţiei - care a coincis cu naşterea lui Benjamin, cel de-al treilea copil al său - 40% din acţiunile CompCore, primul său start-up de succes. A fost un vizionar? El nu se consideră. "Nu pot să spun că am intuit că tehnologia e viitorul. Am vrut, pur şi simplu, să fac ceva ce-mi place, şi tehnologia era exact asta".

"Rechinul" Gates

După CompCore a urmat, în 1997, GigaPixel, al doilea start-up. De data asta n-a mai început de la zero, ci cu 6 milioane de dolari investiţi de partenerii de la Silicon Graphics, un nume deja cunoscut, pe atunci, "în Valley". De GigaPixel se leagă multe satisfacţii, dar şi cea mai usturătoare dintre înfrângerile orădeanului. GigaPixel dezvolta, pentru Microsoft, un procesor grafic de care Bill Gates (foto) avea nevoie pentru consola de jocuri X-Box, unul dintre cele mai cunoscute produse ale corporaţiei. Potrivit înţelegerii, Gates şi Haber ar fi urmat să prezinte împreună, pe aceeaşi scenă, X-Box. GigaPixel era pe cai mari. Gyuri pregătea listarea companiei pe Bursă printr-o ofertă publică iniţială, valoarea acesteia fiind estimată atunci la două miliarde de dolari.

O "ţeapă" profitabilă

Însă cu trei zile înainte de lansarea consolei, totul s-a năruit! Pentru X-Box, Bill Gates deschisese, în secret, două fronturi. Alcătuise două echipe Microsoft, care concurau între ele şi care lucrau pentru procesorul grafic cu două companii diferite: unii cu GigaPixel, ceilalţi cu Nvidia. Iar GigaPixel a pierdut o competiţie în care nici măcar nu ştia că intrase. "Şi uite aşa am pierdut miliardele", îşi aminteşte Gyuri. "Dar câteva luni mai târziu am fost cumpăraţi de 3DFx pentru 180 de milioane de dolari" - astfel "au făcut o mulţime de bani" şi investitorii, şi inginerii din companie şi Haber, care la momentul tranzacţiei deţinea 30% din acţiuni. Ironia face ca, după doi ani, 3DFx să fie cumpărată chiar de Nvidia. Şi o a doua ironie: că procesorul grafic pentru X-Box e făcut acum, pentru acelaşi Microsoft, tocmai de rivalul Nvidia, compania ATI.

Vinde la timp!

Dar afacerile orădeanului în Silicon Valley nu s-au încheiat cu vânzarea GigaPixel. A urmat Mobilygen, al treilea start-up al omului de afaceri. Compania, la care Gyuri este şi în prezent acţionar cu 10% şi chairman, a pornit cu 15 milioane de dolari investiţii atrase, dintre care 10 milioane de la Kleiner Perkins Caufield&Byers, firmă care de-a lungul timpului a finanţat companii de primă mărime precum Sun, Compaq sau AOL.
Valoarea Mobilygen, care dezvoltă tehnologii multimedia pentru producătorii de telefoane mobile, e în creştere. "Nu mă grăbesc să o vând", zice Gyuri, care crede că în doi-trei ani afacerea va valora câteva sute de milioane de dolari. "Ca să consolidezi o companie, îţi trebuie cel puţin trei ani, însă dacă o ţii mai mult de zece ani e moartă. Trebuie vândută între trei şi zece ani de la înfiinţare".

"Profesorul"

Dar pe lângă cel mai important pariu al său, Mobilygen, orădeanul are acţiuni şi e membru în consiliile de administraţie la alte şase companii din Silicon Valley. În plus, e acţionar şi consilier în câteva start-up-uri din IT. "Banii nu sunt totul. Învăţ managerii acestor companii, aflate la început, cum să îşi facă prezentările pentru a atrage investitori sau parteneri". În ciuda averii sale, Gyuri nu a cumpărat nici o companie românească. Nici nu îşi doreşte. "N-aş face asta nu pentru că nu ar exista companii bune, dar cred că am fire de constructor şi îmi place să creez cultura şi atmosfera".
Asta nu îl împiedică să facă însă voluntariat, oferind consultanţă companiilor româneşti de hi-tech. Să vină în ţară la schi şi la prieteni, ori să mobilizeze disperat românii la vot prin internet, cum a făcut la prezidenţialele de anul trecut. Să asculte Paraziţii, BUG Mafia, Attila Weinberger sau Ecaterina Teodorache, sau să-şi propună să predea un curs de afaceri studenţilor de la ASE. Care, fără îndoială, ar avea ceva de învăţat. De la cel mai de succes român din America...

Răzbunarea lui Copil

"Am ştiu din liceu că Gyuri o să ajungă mare. Radia inteligenţă, intrase la liceu fără examen, pentru că fusese campion naţional la chimie, şi avea un simţ al umorului extrem de dezvoltat", îşi aminteşte Alexandru Huber, cel mai bun prieten, azi stabilit în Germania. Nu toţi profesorii apreciau însă umorul lui. "Pe Florian Copil, proful de studiul materialelor, îl scotea efectiv din sărite. Ţin minte că odată s-a repezit la el strigând: <Cine te crezi?!>. <Dumnezeu!>, a răspuns Gyuri. Când a auzit, Copil parcă a înnebunit. L-a luat de gât ridicându-l din bancă şi am crezut că acuma-acuma îl pocneşte. <Bine-bine>, a zis Gyuri, palid. <Dumnezeu sunteţi dumneavoastră, eu sunt numai Sfântul Petru>. Şi a scăpat nebătut".
Copil nu i-a iertat niciodată lui Gyuri obrăznicia. Profesorul şi-a luat, însă, revanşa într-un mod care avea să-i aducă tânărului consacrarea ulterioară. "Lui Copil trebuie să-i mulţumească Gyuri că a ajuns unde este", zice Sandu. "Copil era director şi nu a vrut să-i motiveze absenţele. Noi chiuleam împreună, dar pentru că părinţii mei erau activişti de partid şi aveam pile, absenţele mele le-a motivat, pe ale lui, nu. Degeaba s-a rugat mama mea de el. N-a vrut şi gata. Aşa că Gyuri nu a intrat în examentul de bacalaureat decât în toamnă şi n-a mai putut da la facultate. Dacă dădea, nu mai pleca el în Israel. Rămânea în ţară, ajungea subinginer şi acuma trăia dintr-un salariu"...

Viaţă de lux

Stabilit în California, în inima Silicon Valley-ului, lângă Stanford University, George Haber duce o viaţă de star de cinema. "Ne-am construit o casă de vis, cu piscină, cinematograf, multe camere şi vedere la ocean. Este rar ca un om să poată să-şi construiască o casă fără să îi pese de costuri", spune el. Şi-a dorit un cinematograf, aşa că şi-a construit unul (foto), cu 20 de locuri, care are şi echipament pentru studio de înregistrări. Casa Haber găzduieşte petreceri - uneori de 200 de persoane - pentru prieteni şi parteneri de afaceri, la care uneori participă "preşedinţi, ambasadori şi mulţi alţi demnitari, inclusiv din România". "Este extraordinar de reconfortantă senzaţia să nu ai grija zilei de mâine şi, în acelaşi timp, să poţi rămâne cinstit şi să poţi privi în ochi pe oricine, oricând", spune Gyuri.

Vorbele lui Haber

"Ca în <Alchimistul> lui Paolo Coelho, viaţa mea a fost călăuzită de ideea de a-mi urmări visul, de a face ceea ce credeam că e bine. Sau, mai bine zis, mergeam pe principiul lui Socrate: <Să nu faci rău>"
George Haber

"Prietenii ocupă un loc important în viaţa şi preocupările mele. În trecut, am dat combinat la prieteni milioane de dolari, dar asta nu i-a ajutat aşa cum credeam. Cred că trebuie aplicată zicala <decât să îi dai cuiva un peşte, mai bine învaţă-l să pescuiască>. Din păcate, mulţi prieteni consideră că datul banilor este soluţia"

"Nu numai că am votat cu Băsescu, dar în ziua alegerilor am scris e-mail-uri la sute de cunoscuţi sau am intrat orbeşte pe chat-ul Yahoo! şi i-am implorat pe români să meargă să voteze. Asta, fără să îl cunosc pe Băsescu şi fără să critic regimul vechi. He, he, dacă mă gândesc bine, poate din cauza mea a câştigat Băsescu"

"În România mentalitatea trebuie să se schimbe în continuare. Trebuie să trecem de la principiul <hai să vedem cât furăm> la <hai să vedem cât putem construi> în timp, de la <să moară capra vecinului> la <capra ta cu capra mea pot să facă dragoste şi multe căprioare mici>"

Valea siliciului

Legendara Silicon Valley (foto) e o zonă din apropierea oraşului californian San Francisco şi are 2,4 milioane de locuitori. Locul a intrat în istorie în anii '50, când, confruntându-se cu probleme financiare, Universitatea Stanford a închiriat o parte din terenurile sale, pe 99 de ani, unor companii high-tech. Parcul industrial nou înfiinţat a devenit centrul tehnologic unde se puteau experimenta invenţiile de la Stanford, fapt care a atras firme precum Eastman Kodak, General Electric, Admiral Corporation, Lockheed, Hewlett-Packard. Aici s-au făcut invenţii cruciale: în 1971, Intel a lansat primul microprocesor din lume, în 1976 Apple Computer producea primul computer personal şi tot aici au apărut primul video game Pong, imprimanta cu jet de cerneală, video recorder-ul sau mouse-ul.
În 1995, când Netscape Comunication s-a listat la bursă, ajungând la o valoare de 2 miliarde dolari, afacerile au explodat brusc, mulţi investitori încercându-şi norocul în domeniul Internet. Cinci ani mai târziu 10% din milionarii americani locuiau aici, averea lor ridicându-se la 184 miliarde dolari şi zilnic apăreau alţi 60 de milionari. Afacerile s-au prăbuşit în 2001, când indicele Nasdaq (care măsoară evoluţia bursieră a companiilor IT) a căzut cu 50%, companiile IT fiind nevoite să îşi trimită oameni în şomaj.