"I-au zis Mândra Lumii, atâta era de frumoasă", oftează bătrânul. Ochii îi lucesc. Povestea Vetei este la fel de emoţionantă ca acum 140 de ani.

BIHOREANUL a descoperit la Valea Mare că "Logodnica contelui Stuart", romanul scriitoarei Lucreţia Suciu, are la bază o poveste de dragoste adevărată. Frumoasa Elisabeta Gale, fata preotului din sat, a plătit cu viaţa dragostea ei faţă de contele Carol Eduard, duce de Stuart-Albany, descedent al casei regale din Scoţia.

La crucea ruptă

Bace Flore îşi freacă mâinile muncite, parcă să le taie din asprime, şi mângăie cu palma lată crucea apărată de-un gutui în cimitirul vechi de lângă biserică. "N-are un colţ. E îngropat în mormânt. În 1918 nişte feciori care veneau de lemne au dat cu toporul în ea de-au spart-o, dar nu erau din sat", se scuză jenat. "Suntem neamuri, continuă bătrânul. Mama lu' bunicu' a fost nepoată de-a preotului Gale, adică verişoară primară cu Mândra Lumii", povesteşte Florian Moga din Valea Mare de Codru. La 78 de ani bătrânul îşi aminteşte perfect povestea. "Mi-o zis-o tata ăl mare care a fost în America cu fratele fetei".

Bunul, frumoasa şi răul

Contele Carol Eduard şi Elisabeta, ţăranca cu stare din Valea Mare, s-au întâlnit în toamna anului 1865. "Tatăl fetei, preotul Gale, a ieşit cu pâine şi sare înaintea suitei arhiducelui Albrecht care mergea la vânătoare de urşi la Câmpani cu aghiotantul său, ducele Stuart. Veta vorbea franţuzeşte, latineşte, nemţeşte şi ungureşte. Fata era potrivită de stat, brunetă, cu pielea albă ca laptele şi purta straie din mărgele împletite cu aur iar contelui i-a fost dragă".

Din păcate, singura avere a ducelui de Stuart-Albany era sabia sa. "Orfan fiind, slujea de mic în armata austriacă". Galea avea 20 de hectare de teren şi sute de porci, iar preoteasa visa un ginere şi mai bogat. "Tachi era comerciant avut din Salonta, rău şi cam beţiv, turc venit din Grecia, care se ţinea mare ungur. Mama a scos fata la pădure, turcu' o furat-o şi preotului i-a fost musai s-o dea".

Amanţii

Contele nu a renunţat însă la Veta. "El a cerut postul de căpitan de dragoni în Salonta şi s-au întâlnit întâi la patinaj, cum era moda, apoi şi-au scris, apoi s-au văzut în tătă zi. Stuart trecea pe lângă casa ei cu soldaţi călare şi ea se arăta la geam". Idila nu i-a scăpat soţului. "Când a prins-o, a tras-o de la geam şi a călcat-o în picioare. Stuart a auzit strigătele, a spart uşa, l-a bătut pe Tachi şi a dus-o pe Veta la hotel. Grecu' era om mare în oraş, consilier orăşenesc, şi a trimis după ei jandarmii ungureşti. Stuart a tras sabia şi le-a zis: <N-aveţi putere peste mine că-s ofiţer austriac!>. Şi l-au lăsat...".

Bătută, Veta şi-a revenit greu. Când s-a mai întremat, Stuart a dus-o cu caleaşca la Valea Mare. "Întâi au tras la noi, că nu ştiau dacă părinţii o să-i primească. A vorbit contele cu ei şi aşa a ajuns Veta acasă. Trei luni a stat Stuart cu ea, până la divorţ când s-au logodit în biserica satului. Apoi s-a dus la Viena să-şi ceară grad mare să o poată ţine acolo. N-a ajuns bine că a şi primit telegramă de la Veta: <Pot să te facă împărat, vino că eu mor!>".

Sărutul morţii

Stuart a venit a imediat. "Când a intrat în curtea popii, calul numa' nu cădea în spume. N-a mai prins-o decât cu mâinile pe piept şi lumânări la cap. N-a mâncat, n-a băut, n-a hodinit, a sărutat-o tăt timpul până au îngropat-o. Bătrânii spun că a pus cu Veta în mormânt o cutie dar nimeni nu ştie ce e acolo. Când s-a făcut sară a încălecat şi-a plecat să moară în războiul cu Prusia". Preotul Gale a murit câţiva ani mai târziu de inimă rea, fratele Vetei a murit în America, doar preoteasa a mai trăit mulţi ani fericiţi. "S-a luat cu pădurarul, i-a făcut trei fete, a vândut casa la jidani, acareturile la un om din sat şi nu s-a mai ales nimic de urma lor", oftează moş Flore.

De ducele Stuart n-a mai auzit nimeni, nimic. Singura urmă a trecerii lui prin sat e piatra de mormânt mâncată de carii şi slovele săpate în porfir roşu ca sângele: "Suflet nobil odihneşte-te / la sânul lui Dumnezeu / ale cărui raze au strălucit / pe obrajii tăi. / Cenuşa ta - sub acest mormânt, / sufletul tău - sus în rai. / Cine ţi-a văzut faţa când mureai / nu se mai îngrozeşte de moarte... Logodnicul Carol Eduard, conte de Stuart-Albany"...

	DINCOLO DE ISTORIE