RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
ȘTIRILE ZILEI - CLICK PE FLUX:
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva BIHOREANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului BIHOREANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 
 
Caută:     
SCANDAL
MOARTEA CENZURATĂ

21 Februarie 2005
Click pentru a mari

Deși n-ar scăpa în ruptul capului Știrile de la ora 5, pe care le comentează cu nesaț când se lasă cu cadavre, oamenii nu sunt dezinvolți până la capăt față de moarte. O consideră normală doar pe micile ecrane, însă dacă e vopsită pe tramvaie, se declară îngroziți.

O hotărâre luată luna trecută de aleșii orădenilor bagă zâzanie între ciocli: reclama "funebră" pe tramvaie, panouri sau chiar pe fațadele imobilelor este interzisă! "Discriminare!", scandează patronii firmei "La capătul drumului", care au închiriat un tramvai pentru publicitate. Alții, însă, susțin cu hotărâre poziția consilierilor locali.

Cenzurat!

"La capătul drumului" este singura societate de pompe funebre din Oradea care "a plimbat moartea cu tramvaiul". Pentru Ildiko și Victor Mavrodoglu, promovarea imaginii firmei era esențială. "Ne-a învățat un prieten că reclama este foarte importantă pentru prosperitatea afacerii", spune patroana. Așa că nu s-au sfiit să investească bani serioși în publicitate. Au obținut acordul Primăriei și, în martie 2004, băteau palma cu OTL prin intermediul unei agenții de publicitate, pentru ca un tramvai să le poarte imaginea. "Numai vopsirea celor două vagoane a costat vreo 40 de milioane". La această sumă, se adaugă 100 de dolari lunar - chiria tramvaiului.

Surprize, surprize

La începutul acestei luni, patronii firmei s-au simțit ca... la capătul drumului. Au aflat de interdicție de la o echipă TV, care venise să-i intervieveze. "Nu auzisem nimic despre ce puneau la cale consilierii. Contractul de închiriere a tramvaiului abia l-am reînnoit în ianuarie, iar chiria pe luna februarie era deja plătită", susține Ildiko. Miercurea trecută, a văzut pentru prima oară tramvaiul "dezgolit": "Era doar alb și negru, nu mai scria nimic pe el. Nimeni nu ne-a anunțat că s-ar fi anulat contractul. Nici OTL-ul și nici firma de publicitate".
Familia Mavrodoglu nu e deloc convinsă că decizia s-a întemeiat, așa cum susțin edilii, pe "plângeri din partea cetățenilor". Cei doi spun că hotărârea era cu adresă clară: "A fost luată special pentru noi. Pur și simplu ne discriminează. Alte firme au voie să-și facă reclamă peste tot. Noi de ce nu?". Sunt hotărâți să meargă până la capăt pentru a-și face dreptate. S-au înscris în audiență la primar, pentru săptămâna aceasta, și, dacă Petru Filip nu se lasă convins, vor merge până-n pânzele albe. "La o adică, vom ataca decizia în Justiție, și tot nu ne lăsăm".

Oradea neagră

Inițiatoarea hotărârii prin care s-a interzis afișarea serviciilor funerare pe orice mijloc de publicitate exterior, Raluca Covăcescu, director executiv al Instituției Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Oradea, susține că orădenii s-au "desolidarizat" de ideea prea îndrăzneață a cioclilor: "Au fost foarte multe reclamații, mai ales din partea persoanelor de vârsta a treia, lezate prin simplul fapt că se plimbă cu un tramvai pe care scrie <La capătul drumului>. Nu ne putem permite să îndoliem orașul". Cât despre legalitatea actului emis, Covăcescu afirmă că s-au respectat toate procedurile: în decembrie 2004 municipalitatea a publicat în ziar proiectul de hotărâre, pe care nemulțumiții îl puteau contesta în termen de 15 zile. Dar nimeni nu s-a plâns. "Dacă s-ar fi constatat vreo ilegalitate în ceea ce privește această hotărâre, juriștii Primăriei nu ne-ar fi lăsat să o promovăm". Despre discriminare, nici nu poate fi vorba, consideră funcționara. "Am fi putut spune asta dacă hotărârea s-ar fi aplicat unei singure firme, și nu tuturor celor care prestează servicii funerare".

Concurență?

Nici una dintre celelalte firme de pompe funebre din oraș nu s-a declarat nemulțumită de hotărârea Consiliului. Ba, unii chiar dimpotrivă. "Mi se pare corect. E anormal ca o firmă de pompe funebre să-și facă reclamă pe tramvai. E ceva morbid. A vinde sicrie nu e totuna cu a vinde mobilă. Așa ceva nu afișezi în public", declară patronul firmei Pietate, Iuliu Beres.
Alții sunt de părere că, totuși, trebuia să se permită panourile publicitare înaintea sediului firmei. Dar rămân ferm pe poziție în privința tramvaiului concurenței: "E bine că l-au scos. De ce să meargă lumea la capătul drumului? Toată lumea fuge de moarte, deci anunțurile de acest gen nu ar trebui să se vadă peste tot pe stradă", zice Ana Haș, gestionara magazinului de pompe funebre al RAPAS.
Indiferent de atitudinea concurenței, care se exprimă ca în zicala cu "să moară și capra vecinului", sau de măsura luată de Primărie, care se ascunde în spatele orădenilor sensibili, cert e că toți vom ajunge la capătul drumului. Iar un tramvai cu reclamă nu are cum să încetinească, și nici să grăbească acest drum...

Click pentru a mari
UN DRUM SCURTAT. Tramvaiul controversat a fost dezbrăcat de "veșmintele" din imagine în urma nemulțumirii exprimate de unii cetățeni. "Oamenii sunt foarte superstițioși, mai ales când vine vorba de moarte. Dacă văd reclama pe tramvai, spun că tramvaiul îi duce chiar <la cap=tul drumului>, or asta e un pic exagerat", spune Ildiko Mavrodoglu, patroana firmei de pompe funebre

Pro și contra...

"Faptul că o firmă și-a făcut publicitate pe un tramvai nu cred că ar trebui să facă pe cineva să se simtă prost, chiar dacă e vorba de pompele funebre. Dar fiecare are piticii lui. Nu văd ce motiv ar fi avut să scoată reclama, mai ales dacă a fost plătită" (Andra Suciu, 23 ani)

"Este o tâmpenie. Cum să nu dai voie unei firme să-și facă reclamă? Dacă ar fi fost vorba de un producător de droguri aș mai fi înțeles, dar așa... Ne-am întors la epoca lui Ceaușescu, la dictatură. Păi așa, dacă un tramvai are numărul 13, ce fac? Nu mă sui, că aduce ghinion? (Dinicu Braghină, 49 ani)

"La capătul drumului ajungem toți. E drept, tramvaiul nu te duce acolo, dar mi-a creat o indispoziție. Foarte bine că l-au scos!" (Elena Brebinaru, 75 ani)

"Mă gândesc că pe unii i-a deranjat. Dar pe mine nu. Dacă e tramvai, tramvai să fie. Asta nu-i nimic, în comparație cu alte tramvaie pe care vezi mai știu eu ce, fete dezbrăcate" (Traian Cosor, 76 ani)

Acest articol a fost văzut de 1363 ori.

*
42 puncte din 10 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Raluca Avram

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia