Fata ce tocmai a pășit pe podium privește fix un punct imaginar, ca și cum nimeni și nimic n-ar fi în jurul ei. Are mersul sigur, apăsat, ușor legănat. "Așa arată o femeie fără complexe!", șoptește un bărbat din public.
Bruneta cu alura de mexicancă pozează. Face o piruetă, două... și dispare. Doar în spatele scenei respiră ușurată. "Emoțiile parcă au fost mai mari ca oricând. Ce bine că nu s-a observat!", zâmbește Csomos Erzsebet, cel mai în vârstă model din Bihor.
O lume cu prinți
În familia ei, moda e tradiție. "Mama și bunica mea ne coseau hainele, iar străbunica făcea corsete, din oase de pește, pentru bogații orașului", spune Erzsi. Originară din Salonta, fata cu păr de abanos a și făcut, după ce a terminat liceul industrial, primii pași spre o carieră în modă. S-a angajat la o croitorie și a urmat, în paralel, un curs de design la Școala de Arte "Francisc Hubic". Dar, pentru că banii nu-i mai ajungeau, după doi ani a fost nevoită să renunțe la școală. O vreme și-a exersat talentul pe bucățile de pânză care rămâneau de la lucru. A început cu pernițe ornamentale. Apoi, la un Crăciun, s-a gândit să-i facă unei prietene un cadou mai special: două rochițe pentru păpuși. "De mică mi-a plăcut să cos și să brodez. Aveam o singură păpușă pe care o chema Eliza. Era din cauciuc și n-avea păr. Dar era <csinos>. Avea un corp frumos, așa că îi făceam haine și o îmbrăcam ca pe o prințesă. Mai aveam un ursuleț, iar el era prințul". Încet, încet, Erzsi și-a redescoperit "prima dragoste" din copilărie și a început să coase haine pentru păpuși. "Întotdeauna voiam ceva nou. Mă jucam cu mintea: <ce aș mai putea să fac de data aceasta?>. Treptat, am început să primesc comenzi și mai multe".
"E foarte greu să începi modelingul la 30 de ani. După această vârstă, o femeie are tabieturi și e mai reticentă față de fetele tinere. Dar Erzsi s-a adaptat foarte bine, iar fetele s-au atașat de ea. Ne-a surprins în mod plăcut", spune Daniela Pusta, directorul Agenției "Ella-Mode"
Studentă model
Și tot nu se simțea împlinită. "Mă împărțeam numai între casă și cele opt ore de muncă. La un moment dat, am simțit că înnebunesc! Am realizat că, de fapt, habar n-aveam ce se întâmplă în lume", mărturisește Erzsi. S-a lăsat de muncă și a decis să dea examen la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, specializarea design vestimentar. "La examen, am fost cu mapa cu desenele de la "Francisc Hubic". Erau vechi deja, de prin '93, și am intrat penultima. Dar am reușit", se mândrește tânăra. Are și de ce. După ce a terminat anul întâi cu media peste 9, Erzsi a mai reușit o performanță. La 30 de ani, când alte femei au deja o familie întemeiată, copii și o carieră, bruneta cu picioarele lungi a devenit cel mai în vârstă model din Oradea.
"Deși mi-am dorit întotdeauna să devin manechin, azi fac modeling ca să știu cum se comportă un model. Să știu ce să cer de la fete când voi fi un creator de modă renumit", spune Erzsi (foto dreapta), care, deși are 31 de ani, poate concura oricând cu mult mai tinerele ei colege
"Agățată" pe stradă
"Anul trecut, într-o zi de octombrie, treceam prin centru și un băiat mi-a întins un fluturaș prin care o agenție de modeling anunța că face selecție. Întotdeauna mi-am dorit asta și m-am gândit că acum Dumnezeu îmi împlinește visul", spune ea. A doua zi s-a prezentat la sediul agenției și nu mică i-a fost bucuria când a aflat că a fost acceptată. Chiar dacă are o vârstă destul de înaintată pentru această "meserie", aproape dublă decât a colegelor ei, pe podium se descurcă la fel de bine ca oricare. Iar anii nu sunt o barieră de netrecut. Fetele mai tinere o consideră una de-a lor, și chiar se sfătuiesc între ele, "pentru că avem multe de învățat unele de la altele". Erzsi are însă și un "of": "În modă se pune prea puțin accentul pe latura interioară. Contează foarte mult cum arăți și mai puțin ce ai în suflet". Luptătoare Chiar dacă e mereu pe fugă și mai lipsește de la antrenamente, din cauza școlii sau a expozițiilor pe care le organizează, Erzsi e decisă să-și facă timp pentru ambele pasiuni. Va crea haine pentru păpuși, dar va și defila pe scenă, furând privirile bărbaților. Cu rucsacul în spate, cu planșele în mână și cu pantofii cu toc înghesuiți printre creioane, e mereu pe baricade...
nume și prenume: Csomos Erzsebet zodie: scorpion vârsta: 31 ani păr: brunet ochi: căprui- verzui înălțime: 178 cm greutate: 62 kg dimensiuni: 86-66-96 centimetri (bust - talie - șold) pasiuni: design și modeling
"Păpușăreasa"
În 2003, Erzsi a cumpărat zeci de păpuși pe care le-a costumat cu creațiile ei. Așa a ajuns să le expună, pe primele 60, la Galeria Muzeului "Arany Janos" din Salonta. A fost un moment de neuitat: pentru prima oară după 16 ani, și-a revăzut tatăl. "Ai mei s-au despărțit înainte de revoluție, și de tata n-am mai auzit. Mama nu mai ținea deloc legătura cu el. Tata a aflat de expoziția mea. Și de atunci e mereu lângă mine", spune Erzsi. În ianuarie, anul acesta, tânăra a mai organizat o expoziție cu vânzare în Ungaria și încă una, la începutul lunii iunie, la Teatrul "Arcadia". Acum pregătește o nouă colecție pe care o va lansa la toamnă.