În ultimii 5 ani, de când a intrat pe piaţa afacerilor imobiliare, despre Adrian Mihuţ s-au spus multe. Ba că ar fi nepotul nu ştiu cărui poliţist, ba că învârte banii unui general din Cluj, ba ai unui mahăr din Bucureşti. Numele lui a fost asociat şi cu cel al ex-primarului Petru Filip, care l-ar fi folosit ca paravan pentru investiţii imobiliare ţinute departe de ochii presei.

“Cine-i Mihuţ ăsta?”, se întrebau în urmă cu câteva săptămâni şi consilierii locali, înainte să accepte donaţiile de teren făcute oraşului de tânărul afacerist. Aleşii îl bănuiau de un interes ascuns deşi, în fond, era vorba de o procedură obişnuită: Primăria îi obligă pe toţi proprietarii de terenuri să cedeze o parte pentru construirea drumurilor de acces. Or, în ultimii ani, Mihuţ donase Primăriei, numai pentru drumuri, aproape 9 hectare de teren!

BIHOREANUL l-a căutat pe misteriosul personaj în jurul căruia s-au născut atâtea controverse. Şi a descoperit că, oricât ar părea de incredibil, Adrian Mihuţ e un tânăr ambiţios şi înfigăreţ, care a ajuns marele latifundiar de astăzi pornind de la o biată tarabă în piaţă…

Mereu pe drumuri

Adâncit într-un fotoliu de piele, tânărul primeşte vizita reporterului foindu-se ca pe ace. Îmbrăcat lejer, într-un tricou negru, blugi, hanorac şi pantofi sport, ce-i drept toate de firmă, pare mai degrabă pregătit de o petrecere în vreun club decât de munca la birou.

“Sunt tare ocupat”, îşi explică graba. “Am pe cap o mulţime de întâlniri”. Toate importante, toate urgente, niciuna de anulat. Dar, prins de discuţia în care l-a angrenat BIHOREANUL, Adi - cum îi place să i se spună - începe să vorbească cu înflăcărare despre afacerile care i-au schimbat viaţa şi i-au adus succes după succes.

Avea “ştofă”

Tânărul spune că pasiunea sa pentru “speculaţii şi afaceri” e o moştenire de familie. Copil fiind, la începutul anilor ’90 se învârtea prin pieţele oraşului, unde părinţii săi vindeau obiecte de menaj şi electrocasnice, preocupat să “fure meserie” de la ceilalţi pieţari. “Ai mei aveau o mică afacere în care, de nevoie, m-au implicat şi pe mine. La 13 ani, vindeam la masă prin pieţe. Aduceam marfă din Ungaria, ca mai toată lumea”.

Învârtindu-se de mic în lumea comercianţilor, înscrierea la Liceul Economic a fost un gest firesc. “Îmi plăcea să învăţ, n-o făceam din obligaţie. Chiar şi în generală îmi făceam temele în ziua în care le primeam, nu le amânam. Întotdeauna am ştiut că învăţătura e un lucru esenţial pentru viitorul unui om”, spune el cu o mină serioasă.

Între lecţii şi meditaţii, Adi şi-a continuat “practica”. “Duminica mergeam la Ocska şi studiam piaţa, să văd ce s-ar vinde mai bine. Era un comerţ incipient, dar mă fascina. Stăteam pe lângă clienţi şi trăgeam cu urechea să aflu ce voiau să cumpere, ca să ştiu ce puteam să vând”.

Prima achiziţie, o ciupercuţă

După liceu, a urmat facultatea. Evident, a optat pentru Management şi Afaceri Internaţionale. “Credeţi sau nu, dar eu n-am trecut prin facultate ca trenul prin gară. Puteam, recunosc, dar am preferat să învăţ, că pentru mine o făceam. Am fost chiar bursier pe bune”. Materia care l-a atras cel mai mult era macroeconomia. “Vedeam că piaţa nu se mişcă la întâmplare, ci după nişte reguli existente la nivel mare, care făceau ca inclusiv cele mai mărunte afaceri să fie legate între ele sau de altele, mai mari. Căutam să înţeleg legile pieţei, ca să urc şi eu la un nivel mai mare...”.

În timpul facultăţii, Adi a deschis împreună cu părinţii un magazin de electrocasnice, lângă Piaţa Rogerius, iar apoi un altul în centru, în Piaţa Ferdinand. Tot atunci a realizat şi prima investiţie “imobiliară”. “Eu am făcut chioşcul acela în formă de ciupercuţă din faţa Magazinului Tineretului, unde vindeam încălţăminte şi îmbrăcăminte. Am postat mai multe panouri publicitare, pentru a atrage clienţii şi pot zice că a mers foarte bine. În comerţ, totul trebuie să pornească de la consumator şi de la nevoile lui”, punctează afaceristul.

De la emigrări, la terenuri

Deşi aprovizionarea magazinelor îi ocupa aproape tot timpul, Adi şi-a deschis împreună cu un prieten şi un birou de emigrări, afacere care era la modă în acea vreme. Însă nu i-a mers. Explicaţia? “Eram împărţit între două afaceri şi nu mă puteam ocupa de ambele aşa cum ar fi trebuit. Era clar că trebuia să renunţ, aşa că am renunţat”.

“Falimentul” biroului de emigrări a fost hotărâtor pentru viitorul lui. S-a angajat colaborator la o agenţie imobiliară, iar de aici a început marea lui aventură. A început să meargă la întâlniri cu alţi afacerişti din domeniu, ascultând cu atenţie planurile lor de dezvoltare pentru a înţelege cum gândeau. “Voiam să văd <cu ce se mănâncă> imobiliarele. Am început prin a intermedia vânzarea unor apartamente de bloc. Apoi, din profitul de la magazin, am cumpărat şi eu un apartament, pe care apoi l-am vândut mai scump. Am văzut că tranzacţiile pot fi profitabile şi am continuat. În scurt timp, aveam deja trei apartamente în vânzare”.

La momentul respectiv, tocmai terminase facultatea şi avea un singur gând: să facă bani. Dar nu oricum. “Studiam piaţa imobiliară să văd care ar fi fost cel mai bun plasament. Cum să-mi creez capital în cât mai scurt timp? Aşa am ajuns să investesc în terenuri, pentru că simţeam că urmează valul construirii de case. Era o perioadă propice. Piaţa era neformată încă, iar preţurile se dublau de la un an la altul”.

Dublu şi un pic

Primul teren l-a cumpărat între Oradea şi Sânmartin, în 2003. Deja se purtau discuţii pentru viitoarele blocuri ANL, iar zona urma să intre într-un program de dezvoltare pentru extinderea reţelelor de curent, canalizare, apă potabilă. Şi-a zis că merită riscul. A vândut cele trei apartamente cu circa 50.000 de euro, ba s-a mai şi împrumutat cu 80.000 de euro. “Am luat de la o cunoştinţă. I-am spus să intrăm împreună în afacere, dar n-a vrut. Mi-a dat banii, pentru un an, urmând să îi plătesc cu dobândă mai mică decât la bancă”.

Suprafaţa cumpărată, de 10 hectare, a împărţit-o în 200 de parcele de câte 500 mp. Pentru că terenul nu era la şosea, a mai cumpărat o fâşie, de la şosea până la parcele, pe care a făcut un drum pe propria cheltuială. Investiţia a meritat. Tânărul recunoaşte că a avut şi un “dram” de noroc. Preţurile terenurilor creşteau de la o lună la alta, iar profitul a fost nesperat de bun. În mai puţin de 2 ani, din cele 200 de parcele a câştigat 150.000 de euro, pe lângă suma investită.

Investiţie cu bucluc

Banii obţinuţi i-a reinvestit, tot în terenuri. “Cumpăram şi vindeam imediat. Nu aşteptam foarte mult. Chiar dacă profitul nu era foarte mare, ideea era să rulez capitalul şi să câştig bani până în momentul când găseam o nouă şansă de a face o altă investiţie, mai mare”, explică tânărul.

Au urmat luni de căutări şi discuţii. În final, a găsit ceea ce căuta: un teren de 8 hectare, în spatele cartierului Nufărul, chiar în vecinătatea actualului drum de centură. “L-am cumpărat fără să am un plan anume. Doar acela să-l parcelez şi să-l vând”. Numai că socoteala n-a ţinut. În zonă nu era curent, reţele de apă sau canalizare, iar unicul drum care ajungea până la parcele era de pământ bătucit şi trecea pe lângă ferma de porci a unor ţigani. “Mă sunau clienţii să-mi reproşeze că-mi bat joc de ei. M-am trezit singur pe câmp şi m-a cuprins panica”, îşi aminteşte Adi.

Proiectul Grigorescu

Şi-a dat seama că trebuia să ofere ceva în plus, pe lângă terenul golaş. Aşa s-a născut ideea de “cartier”. Până şi numele l-a ales cu grijă: “Am vrut să fie un nume care să creeze rezonanţă în mintea cumpărătorului dar, în acelaşi timp, să nu fie pompos. Din cele 10 variante, a rămas Grigorescu. E cunoscut de la pictorul cu acelaşi nume, e românesc, se termină cu <escu> şi e uşor de reţinut, căci nu se confundă cu altele”.

Odată botezul făcut, Adi a studiat proiecte rezidenţiale care să fie potrivite pe acel teren. A “băgat” curent şi a făcut planuri urbanistice zonale dar şi de detaliu, pentru fiecare parcelă în parte. Şi, cum parcelele începeau să aibă căutare, a mai cumpărat în vecinătate alte două terenuri compacte, mărind astfel suprafaţa cartierului până la dimensiunile de acum: 15 hectare!

“În cei 3 ani cât am lucrat pentru proiectul Grigorescu eram complet absorbit de el, de dimineaţa până seara, dar totuşi nu m-am aşteptat să aibă un asemenea succes. Am fost, fără modestie, un deschizător de drumuri. Când am început eu cartierul, alte proiecte rezidenţiale nu existau în oraş. Poate de aceea am reuşit să mă impun. Sincer, am ajuns mai departe decât speram”, se confesează Adi, nu fără mândrie.

Gura lumii

Proiectul Grigorescu l-a propulsat pe tânărul care va împlini 27 de ani luna viitoare printre cei mai bine cotaţi afacerişti de pe piaţa imobiliară. Care a fost cea mai profitabilă vânzare? “Am cumpărat un teren cu 30.000 de euro, iar după un an l-am revândut cu 400.000”, îşi aminteşte Adi, refuzând însă să dezvăluie zona.

Odată cu succesul, au apărut însă şi “legendele” pe seama lui. Se zvoneşte chiar că ar fi interfaţa ex-primarului Petru Filip. Tânărul afacerist neagă, însă, energic că ar avea  “spate”. “Am auzit şi eu de zvonul că aş fi omul lui Filip. E o bârfă lansată de competitori care îşi ascund insuccesul aruncând mizerii pe seama altora. Tot ce am făcut, am făcut pe munca mea. Părinţii mei erau oameni simpli, dar care au muncit de le săreau ochii. Până anul trecut, când le-am luat eu maşină, umblau cu un hârb de Dacie”. Adi spune că tatăl sau mama lui nu aveau <intrare> la Filip, fiindcă erau din lumi diferite.

Ba, mai mult, şi despre sine afirmă că n-a deschis niciodată uşa Primăriei cu plicuri de bani. “Ştiind cât de complicată e birocraţia acolo, mi-am angajat o armată de oameni care să facă dosare-beton şi nimeni să nu ne respingă cererile pentru avize şi autorizaţii”.

Secretul succesului

Care e totuşi secretul succesului său? Adi crede că ambiţia, cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului, perseverenţa şi buna organizare. “Sănătatea se întreţine, banii se recuperează, dar timpul pierdut niciodată. De aceea, îl drămuiesc cu multă grijă. Niciodată nu contramandez o întâlnire, decât eventual în caz de forţă majoră”.

În plus, zice orădeanul, pentru cei care vor să-şi câştige un loc respectabil în lumea afacerilor imobiliare, diplomaţia şi talentul de negociator sunt indispensabile. “Înainte de fiecare negociere, mă pregătesc. Încerc să văd care sunt nevoile lui şi mă adaptez. De exemplu, pot să vă spun că zilele trecute am avut un caz în care am licitat pentru un teren. Chiar dacă preţul avansat de mine a fost mai mic, am oferit un termen de plată mai scurt şi, ca bonus, câteva oportunităţi de afaceri pentru copiii vânzătorului. Care, evident, a semnat contractul cu mine”...
 
De la terenuri, la bursă

Deşi profitul obţinut din tranzacţiile făcute până acum i-ar asigura o viaţă mai mult decât liniştită, ambiţia l-a făcut pe Adi să meargă mai departe. Continuă să cumpere şi să vândă terenuri. Acum pregăteşte un nou cartier, de astă dată în celălalt capăt de oraş, spre Sântandrei. El nu o spune, dar BIHOREANUL a aflat că şi-a cumpărat suprafeţe mari şi în vecinătatea fostei Staţiuni Experimentale, vizavi de Aeroport, şi la Uileacu de Munte, între Paleu şi Cetariu, dar şi în zona industrială a Aradului.

Pentru că piaţa imobiliară pare să se aşeze, iar profiturile obţinute pe termen scurt nu mai sunt la fel ca în urmă cu 3-4 ani, Adi a început să-şi regândească planurile de afaceri. Vrea să intre şi pe speculaţii bursiere. Când se va opri? Nu ştie şi, deocamdată, nici nu-şi pune problema. E prea tânăr şi, chiar dacă se declară mereu presat de timp, acesta lucrează în favoarea lui. Căci, aşa cum zice un proverb britanic, “time is money”...

AVERE DE AVERE

Credite de 2 milioane de euro

Până să se laude cu o poziţie în Top 300, Adrian Mihuţ se poate considera cel mai mare “datornic” al unei bănci orădene. El a fost creditat anul trecut cu 2 milioane de euro, cea mai mare sumă primită vreodată de o persoană fizică în Oradea. Ce-i drept, are cu ce să garanteze. Pe lângă terenurile aflate “vremelnic” în proprietatea lui, tânărul are propria sa parcelă în cartierul Grigorescu, o vilă în zona rezidenţială din Nufărul, 8.000 mp de teren şi clădiri în incinta fostei fabrici Avântul şi trei maşini de lux: un Porsche Cayenne, un Mercedes SL şi un Lamborghini.

PĂRERE

“Depozite” pe doi ani

Întrebat de BIHOREANUL despre tendinţele pieţei imobiliare, Adrian Mihuţ apreciază că investiţiile în domeniu nu vor mai fi la fel de profitabile ca până acum. Potrivit afaceristului, dacă până acum valoarea unui teren se dubla de la un an la altul, în prezent câştigurile sunt mult mai mici. “Pentru ca investiţia să fie profitabilă, terenul trebuie să fie amplasat într-o zonă cu perspective de dezvoltare. Chiar şi aşa, vânzarea va aduce un profit mai consistent doar după cel puţin 2 ani”, susţine Mihuţ.