Orasul
RĂZBOI CU ORICE PREȚ!

31 Ianuarie 2005
Click pentru a mari

Tokes Laszlo fierbe. Primarul Filip i-a refuzat un favor! Și acum vrea să îl "ardă". "Vom da în judecată Primăria și Consiliul Local", amenință prelatul.

Episcopului reformat nu i-au folosit nici discursurile "biblice", nici voturile aleșilor UDMR, nici morga de bărbat hotărât pe care a adoptat-o. Consilierii locali au votat cum au crezut. Terenul de lângă Liceul Lorantffy Zsuzsanna a rămas tot bisericii ortodoxe.

Înțelegeri rupte

Scandalul a pornit la sfârșitul anului trecut, când la Eparhia Reformată s-a aflat că municipalitatea a atribuit 553 de metri pătrați Bisericii Ortodoxe "Sfânta Treime" din parcul Traian, ca o minimă reparație în compensarea celor 31 de hectare confiscate pe vremea comunismului. Situată chiar sub geamul casei parohiale, suprafața fusese folosită de Grupul Școlar Andrei Șaguna, ca teren de sport, până în decembrie 2002, când Eparhia Reformată a evacuat din clădire Grupul aducând aici Liceul Lorantffy Zsuzsanna. Pentru că terenul de sport al liceului nu făcea obiectul retrocedării, ca să-l poată folosi în continuare, reformații s-au obligat față de Primărie să amenajeze până în septembrie 2003 un altul, la noua locație a Grupului. Eparhia nu a demarat lucrările nici până azi, așa că înțelegerea a căzut de la sine. "Am investit miliarde în clădire și nu am avut bani", se scuză Mathe Edith, jurista Eparhiei Reformate.

Teren "minat"

Văzând cum stă situația, în mai 2004 Consiliul Local a dat terenul de sport în folosință gratuită, pe 49 de ani, Parohiei Ortodoxe. "Vrem să facem aici un centru pentru a veni în sprijinul femeilor gravide cu probleme sociale și a săracilor", spune preotul Florin Pușcaș. Episcopul Tokes a aflat de acest fapt abia la sfârșitul anului când părintele Pușcaș a cerut conducerii grupului școlar să își ducă panourile de baschet pentru că are nevoie de teren. Și s-a enervat instantaneu: "De ce copiii de la Liceul Lorantffy sunt mai prejos decât cei de la Grupul Școlar Șaguna?". Revoltat, Tokes le-a cerut consilierilor UDMR să revoce de urgență hotărârea prin care se atribuia terenul bisericii ortodoxe.

"Fără inimă"

Mai mult, Tokes s-a plâns lumii întregi că Petru Filip a "deposedat" școala reformată de teren. Desigur, a uitat să precizeze că suprafața în cauză nu i-a aparținut niciodată și că, oricum, clădirea are și curte interioară și două săli de sport. Dar bisericile reformate au reacționat. Pe e-mail-ul primarului au venit mesaje din SUA, Marea Britanie, Germania și Elveția. "Dumneavoastră poate credeți prostește că puteți face ce vreți. Dar lumea are ochii mari și vă urmărește", îi scrie Joel Scheirer primarului Filip. "Când vor fi ungurii liberi în România? Când vă veți trata vecinii cu dragoste și respect? Când veți dobândi conștiința că trebuie să faceți ce este bine pentru copiii din orașul dumneavoastră?". Pe scurt, Filip a fost făcut "crud și fără inimă", autorul "unui act de ură", gata să declanșeze "un mare conflict". "Numai criminal nu m-au făcut", se plânge primarul.

La coadă!

Filip s-a răzbunat, însă. Tokes s-a prezentat la ședința Consiliului Local de joia trecută, convins de aleșii UDMR că problema terenului revendicat de reformați va fi discutată repede. Eroare! Până să îi vină rândul pe ordinea de zi, episcopul s-a foit pe scaun aproape patru ore, ascultând dezbateri pe sumedenie de chestiuni edilitaro-plicticoase.
Primarul și-a înfruntat până la urmă aliatul tradițional din Consiliu: UDMR. Pentru prima dată în ultimii ani, pe ordinea de zi a ședinței figurau două proiecte de hotărâre care se băteau cap în cap: unul inițiat de primar iar celălalt de cei 7 consilieri maghiari. Primarul lăsa terenul bisericii ortodoxe, udemeriștii îl dădeau reformaților. A câștigat Filip. Cu 18 la 7.

La tribunal!

Episcopul a plecat furios. "E clar că o chestiune civică s-a transferat în plan politic, interetnic. Se spune că înainte de alegerile locale primarul a avut o întâlnire cu reprezentanții bisericii ortodoxe și le-a promis unele favoruri", spune Tokes, amenințând cu un proces răsunător Primăria și Consiliul Local.
Filip nu pare deloc afectat. "Nu are decât. Discriminarea și conflictele interetnice sunt obsesiile domnului Tokes. Dar despre întâlnirile din campania electorală nu-i nimic adevărat. Cu episcopul ortodox Ioan Mihălțan nu m-am întâlnit de cinci ani, iar pe arhiereul vicar Petroniu Sălăjanul îl văd o dată pe an la vreo întrunire oficială".
O bătălie s-a sfârșit, războiul continuă. Paradoxal, toți combatanții au ieșit câștigați. Filip n-a cedat o palmă de pământ în plus, iar Tokes a descoperit o nouă jucărie. Războiul interetnic cu... Primăria.

Sub centură

Episcopul reformat Tokes Laszlo nu a făcut presiuni doar asupra Consiliului Local. Pe 6 ianuarie i-a transmis preotului ortodox o scrisoare prin care îl invita la dialog pe 10 ianuarie "la locul, ziua și ora stabilită de comun acord". Numai că pe 9 ianuarie, când ortodocșii erau la slujba de duminică, episcopul și-a pus oamenii să spargă lacătele puse de preotul Florin Pușcaș și să ocupe terenul de sport. Reformații au ocupat zona și au protestat cu pancarde "Să nu furi!" și "Să nu râvnești casa aproapelui tău". Când manifestația a luat sfârșit, reformații și-au pus lacătele lor. Astfel, ortodocșii sunt deținătorii unui teren cu acte în regulă pe care nu-l pot folosi. Preotul Pușcaș spune că singura soluție este să îl recupereze în instanță.

"Dacă eu nu am sprijinit minoritatea maghiară, atunci nu a sprijinit-o nimeni. Biserica reformată a primit până acum tot ce a cerut, biserica catolică la fel, iar ortodocșii doar 5%. Și eu sunt ortodox..."

primarul Petru Filip

"Noi niciodată și sub nici o formă nu am dezaprobat împroprietărirea Bisericii Ortodoxe, dar nu putem fi de acord dacă aceasta se face în detrimentul nostru"

episcopul Laszlo Tokes