RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
ȘTIRILE ZILEI - CLICK PE FLUX:
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva BIHOREANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului BIHOREANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 
 
Caută:     
LECȚIA DE VIAȚĂ
TANTI CORA

17 Octombrie 2005
Click pentru a mari

Mică de statură, cu ochii negri și sticloși, femeia își privește îngândurată mâinile, care au îmbătrânit readucând tinerețea pe chipurile a mii de oameni. "De unde ați auzit de mine?", întreabă mirată tanti Cora.

BIHOREANUL vă spune povestea Corei Dumitrescu, cea mai longevivă cosmeticiană din Oradea, care a tratat-o pe Maria Tănase și a fost invitata de onoare a unor capete încoronate.

Nu știu cum...

Tanti Cora. Așa o știe lumea pe cea mai în vârstă cosmeticiană din oraș. Are 83 de ani și leacurile făcute de ea, după rețete vechi, vindecă, de zeci de ani, fețele celor care-i ajung pe mână. "Sincer, nu știu cum am ajuns cosmeticiană", spune zâmbind. "După liceu, vroiam să studiez Dreptul, la Sibiu, dar m-am trezit că în '47 absolvisem, la București, Școala de Cosmetică din cadrul Facultății de Medicină". Încă de atunci profesorii i-au prezis un viitor mare. "N-am să uit niciodată. Într-o zi, la practică, șeful Comisiei de examinare, dr. Voinea, mi-a spus: <Dumneata vei deveni doctor în cosmetică>. Când am auzit, am început să plâng, pentru că am crezut că își bate joc de mine".

Click pentru a mari
BUNICI, MAME, FIICE... Tanti Cora e cosmeticiană de aproape 60 de ani. Generații întregi au trecut prin mâna ei. "Am cliente pe ale căror mame și chiar bunici le-am tratat cu ani buni înainte. Chiar și acum, când am probleme cu ochii, vin să le tratez eu"

Trup și suflet

Deși putea să-și construiască o carieră în București, femeia s-a mutat la Oradea când avea 26 de ani. "După abdicarea regelui, știam că vor veni comuniștii la putere. Cum părinții mei au fost orădeni, am decis să mă stabilesc aici. Era mai liniște decât în Capitală", povestește ea. În câteva luni și-a cumpărat apartament, iar în august '48 și-a deschis propriul salon. "De când am pornit afacerea am muncit pe rupte, dar mi-a mers bine. Chiar și după ce toate frizeriile și saloanele de frumusețe au trecut la Igiena. Eu m-am încăpățânat și am refuzat să intru în cooperativă și până la urmă m-au lăsat în pace. Așa am rămas singura din Oradea cu un cabinet privat". Totuși, ca să nu supere autoritățile comuniste, cosmeticiana și-a luat jos plăcuța cu firma de la poartă. "Dar niciodată n-am dus lipsă de clientelă. Dimpotrivă, abia puteam face față. Aveam programul de la 9 dimineața la 8 fără 10 seara. Indiferent dacă aveam clienți sau nu, atunci închideam. Mă grăbeam să plec la teatru și nu ratam nici o piesă", își amintește femeia.

Click pentru a mari
"MADE BY CORA". La ea acasă, într-o cameră transformată în laborator, tanti Cora pregătește tratamentul pentru fiecare client în parte. "Uneori îmi ia mai multe ore până termin o cremă, pentru că le prepar în funcție de ten și tipul afecțiunii", spune cosmeticiana

"Lecuitoare" de VIP-uri

Afacerea îi mergea din ce în ce mai bine. "S-a creat o legătură sufletească între mine și clienți. La nevoie, le-am fost și avocat, și preot, și medic și psiholog". Tanti Cora a devenit repede cunoscută în oraș. Și nu numai. "La câțiva ani după ce am venit la Oradea, pentru că-i plăcea cum lucrez, nepoata prim-ministrului Gheorghe Maurer mi-a propus să mă asociez cu ea și să plecăm la București. Puteam să intru în lumea comuniștilor, dar n-am vrut să fiu aservită nimănui". Deși a rămas la Oradea, prin mâinile ei au trecut unele dintre cele mai mari personalități ale vremii. "Maria Tănase venea pe la mine de câte ori avea drum la Oradea. Avea un ten mai dificil de întreținut. Era mereu pe fugă, dar întotdeauna îmi povestea câte ceva din culisele muzicii. L-am tratat și pe actorul Nae Lăzărescu, iar pe Mia Braia, ducesa romanței românești, am cunoscut-o foarte bine, pentru că mă vizita frecvent", își amintește tanti Cora cu nostalgie.
Pentru că devenise deja, la rândul ei, o personalitate în oraș, în iulie 1996, la vizita reginei Ana și a principesei Margareta, tanti Cora a fost invitată, dar nu să le "trateze", cum era obișnuită, ci ca oaspete de onoare, de familia senatorului Bădiceanu, cea care s-a ocupat de organizarea evenimentului.

Mereu tânără

După revoluție, tanti Cora a reușit să își extindă afacerea. A cumpărat o casă și acum are și un salon de coafură, manichiură, pedichiură, masaj, saună și solar. Dar, pentru că s-a îmbolnăvit cu ochii, de câțiva ani a angajat fete tinere care să lucreze pentru ea. Chiar dacă nu mai poate să penseze o sprânceană sau să machieze o domnișoară gata de bal, vârsta n-o împiedică să vegheze în continuare.
După 60 de ani de "carieră", de dimineața până seara, stă pe canapeaua din antreul salonului și își primește în continuare clienții. Tanti Cora știe toate păsurile celor care-i trec pragul. Și îi "tratează" pe fiecare în parte. Cu un leac numai de ea știut...

100% natural

SECRETE... Tanti Cora zâmbește enigmatic dacă o întrebi de "leacurile" ei. "Secretul meu! Sunt preparate după rețete vechi, verificate, pe care le am de la un dermatolog bătrân". Cert e că produsele folosite de ea sunt 100% naturale. "În primul rând, o cremă bună nu trebuie să aibă parfum. Asta înseamnă chimicale. O cosmeticiană care se respectă are propriul laborator de preparare. Eu îmi tratez clientele numai după rețete tradiționale și nu cred în cremele ambalate frumos. Acum apar cu miile, la prețuri exorbitante, dar dacă nu se potrivesc tenului, pot provoca grave afecțiuni ale pielii".
În 1993, tanti Cora a înființat Colegiul de Cosmetică Medicală, în cadrul Facultății de Medicină. Trebuia să predea studenților, dar s-a îmbolnăvit, iar acum nu mai e așa hotărâtă. "Deși decanul mi-a spus să las <secretele> mai departe, mă mai gândesc pe cine și cum învăț. Azi, cosmetica se învață cu totul altfel, și nu știu dacă merită"...
... ȘI SFATURI. Cosmeticiana are, totuși, câteva sfaturi pentru cititorii BIHOREANULUI care vor să-și reîmprospăteze tenul. "Castravetele! Se taie pur și simplu felii și se pune pe față. Iar pentru mască, se pune puțină drojdie în apă și se amestecă până se obține o pastă care se întinde pe față. Se stă cu ea între 10 și 20 de minute. E potrivită atât tenului gras, cât și celui uscat". Tot pentru un ten fresh, tanti Cora recomandă masca din gălbenuș de ou și tratamentul cu roșie. "Pentru tenul uscat, dintr-un gălbenuș, puțină miere și câteva picături de ulei se face o pastă care se întinde pe față și se lasă tot 10-20 de minute. Cei cu tenul gras pot să-și maseze intens fața cu felii de roșie și apoi să le lase acolo, pentru un timp".

Click pentru a mari

"Mama mea a fost clienta Corei și m-a dus la ea, pentru că avea încredere. Eram tânără, aveam pistrui și pe atunci nu existau atâtea creme. M-au impresionat indicațiile ei foarte precise. De peste 30 de ani folosesc cu regularitate aceeași cremă de la tanti Cora"

Mioara Marta (foto), 69 de ani

Acest articol a fost văzut de 1296 ori.

*
51 puncte din 14 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Raluca Avram

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia