După unii, cea mai mare descoperire a omului a fost focul. Au trebuit să treacă însă milenii până când cineva să inventeze banalul băţ de chibrit. Pare incredibil, dar în secolul XIX oamenii mai făceau focul ciocnind două bucăţi de cremene.

Chibriturile sunt obiecte banale, dar indispensabile. Iată un motiv suficient pentru a fi mândru că tocmai un bihorean este părintele chibritului modern!
BIHOREANUL vă spune povestea lui Irinyi Janos, un fost licean orădean, care în 1836 inventa primul chibrit cu fosfor ce se aprinde prin frecare, metodă folosită şi azi.

Licean orădean

"Aici trebuie să fie", zice bătrânul, răsfoind cu mişcări lente un almanah al elevilor orădeni de altădată. Pasztai Otto (foto), preşedintele asociaţiei elevilor de odinioară ai Liceului Premonstratens, are dovada că Irinyi Janos, inventatorul chibritului modern, a fost elev la Oradea. "Irinyi Janos, cel care a descoperit chibritul, şi-a făcut o parte din studii aici, la actualul Colegiu Naţional Mihai Eminescu". Mai mult, orădeanul pasionat de istoria locală nu exclude posibilitatea ca Irinyi să fie originar dintr-o familie de români. "Am citit cu ceva timp în urmă, într-o biografie, că pe tatăl lui l-ar fi chemat Irimie. Doar că, înainte să se căsătorească, şi-a schimbat numele în Irinyi, probabil pentru a-şi deschide astfel drum pe scara ierarhiei sociale", spune Pasztai.

Scânteia

Deşi familia îl voia student la Drept, marea pasiune a lui Irinyi a fost chimia. S-a înscris la Universitatea Politehnică din Viena. În 1836, un curs susţinut de profesorul Meissner a aprins scânteia genialei descoperiri. Profesorul voia să le demonstreze studenţilor săi că, în urma frecării plumbului cu sulful, amestecul se va aprinde. N-a reuşit. Atunci, Irinyi, "băiatul cu privire inteligentă", cum îl descria un almanah al vremii, s-a gândit că dacă ar amesteca plumbul cu fosfor, şi nu cu sulf, ar putea obţine amestecul inflamabil dorit. "Am granulat fosforul în apă fierbinte şi, după răcire, l-am amestecat cu praf de plumb. Ca amestecul să se lipească pe beţele de lemn, l-am amestecat cu gumă arabică", povestea Irinyi, într-un document de epocă. Aşa s-au născut primele zece beţe de chibrit cu fosfor.

Pe bani mărunţi

A doua zi, când i-a vorbit profesorului său despre experimentul pe care l-a făcut, dascălul l-a sfătuit să-şi asigure descoperirea printr-un brevet. Irinyi a socotit, totuşi, că e mai bine s-o vândă. Şi-a dat invenţia unui abil comerciant, pentru trei crăiţari şi 60 de forinţi. La acea vreme, banii îi ajungeau să se întreţină un an întreg în facultate. Pe termen lung însă, tranzacţia nu a fost una reuşită, pentru că omul de afaceri Romer Istvan a făcut avere pe spinarea bihoreanului. Pasztai Otto crede că Irinyi nu şi-a brevetat invenţia din mândrie naţională: "Pe vremea acea, Ungaria nu avea un oficiu pentru invenţii şi nu a vrut să o înregistreze la austrieci".

Din dragoste

Într-o biografie romanţată a inventatorului chibritului, se spune că adevăratul motiv pentru care Irinyi şi-a vândut invenţia a fost, de fapt, dragostea ce i-o purta fiicei lui Romer. "Spera că astfel va reuşi să intre în familia bogătaşului şi să primească mâna fetei", povesteşte Pasztai. N-a reuşit.
Dezamăgit, Irinyi s-a întors în satul natal. Şi-a continuat cercetările, devenind un nume de prestigiu printre chimiştii vremii. Cea mai importantă dintre toate descoperirile sale a rămas, totuşi, aceea care face ca lumina fosforului să se aprindă în vârful beţişorului de lemn.

Chimistul

Irinyi Janos s-a născut în Leta Mare, localitate românească aflată azi în Ungaria, însă data este incertă, cel mai probabil în anul 1811. În 1840, la Pesta, Irinyi a înfiinţat prima fabrică de chibrituri din Ungaria, iar în 1844 s-a numărat printre fondatorii Societăţii de Ştiinţe Naturale a Ungariei. Trei ani mai târziu, a tipărit la Oradea prima carte de chimie în limba maghiară. În 1848 a contribuit, alături de alţi tineri, la realizarea programului revoluţionarilor maghiari. Un an mai târziu, datorită vastelor sale cunoştinţe tehnice, a fost numit director al fabricii de praf de puşcă şi artilerie din Oradea. A murit în 1895, în satul natal.

Istoria chibritului

Chibriturile chimice. În 1805, în Anglia, se fabricau primele chibrituri. Folosirea unei sticluţe cu acid sulfuric pentru aprindere făcea produsul extrem de periculos.
l Prin frecare. Chimistul englez John Walker a inventat în 1827 chibriturile cu măciulie, primele care se aprindeau prin frecarea pe o hârtie abrazivă.
Chibritul cu fosfor. În 1836, Irinyi Janos inventează primul chibrit cu fosfor. Dezavantajul era acela că, într-o concentraţie prea mare, fosforul alb se aprindea în aer.
l Fosforul roşu. În 1851, germanul Schrotter a patentat formula de fabricare a fosforului roşu, care nu se aprinde în aer, indiferent de concentraţia în care era prezent acest element chimic.
l Suedeze. În 1948, chimistul suedez Bottcher a avut ideea de a aplica cloratul de potasiu pe băţul de chibrit şi fosforul, pe cutie. Astfel s-au născut "chibriturile de siguranţă", produse pentru prima oară în Suedia.
l Astăzi... Producţia chibriturilor de azi se bazează pe reţeta lui Bottcher. Pe capătul băţului se află clorat de potasiu şi sulfură de stibiu, iar pasta de pe cutie e compusă dintr-un amestec de fosfor roşu, pulbere de sticlă şi bioxid de mangan.