RETEAUA DE ZIARE
LOCALE MEDIAPRO:

BĂNĂȚEANUL
BIHOREANUL
CLUJEANUL
HUNEDOREANUL
IEȘEANUL
SIBIANUL

  Un saptamanal MediaPro, auditat BRAT                          Numarul - Pana in 20
ȘTIRILE ZILEI - CLICK PE FLUX:
 
Publicitate
Contactati redactia!
Forum si mesaje
Arhiva BIHOREANUL
Despre noi
Link-uri interesante
Site-uri MediaPro
Mica Publicitate
   
Prima pagina a saptamanalului BIHOREANUL si coperta revistei ProTV Magazin, in variantele tiparite




    SECȚIUNI SPECIALE
 
 
Caută:     
ARTICOLUL SAPTAMANII
UCIS DE PARTID

19 Decembrie 2006
Click pentru a mari

Săptămâna aceasta, prin vocea președintelui, România condamnă oficial comunismul, pe baza unui voluminos raport al Comisiei speciale pe care a coordonat-o istoricul Vladimir Tismăneanu. Condamnarea va fi, însă, cel puțin deocamdată, una formală. Fiindcă nici după aproape 20 de ani de la Revoluția anticomunistă, românii încă nu cunosc istoria întreagă și adevărată a dictaturii. Se știe că ea s-a încheiat în 1989 prin asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, în urma unui simulacru judiciar, dar nu se cunoaște aproape deloc că ea s-a și născut în același fel, din sângele propriului lider. 

BIHOREANUL vă prezintă o tenebroasă pagină de istorie: asasinarea ultimului secretar general al PCR din perioada ilegalismului, orădeanul Ștefan Foriș. O poveste terifiantă, sub semnul intrigilor, trădărilor și crimei...

Click pentru a mari

Fabricat în URSS

Orădeanul Ștefan Foriș a fost ultimul șef al Partidului Comunist din România înainte ca acesta să fie adus la putere de tancurile sovietice. Ultimul dintr-o serie de secretari generali care, cu excepția lui Gheorghe Cristescu, fusese populată doar cu evrei, unguri, ucraineni, ruși și bulgari: Elek Koblos, Vitali Holostenko, Aleksandr Stefanski, Jeno Jakobovici, Miklos Goldberger, Boris Stefanov...

Ștefan Foriș, pe numele său real Foris Istvan, era un lider lipsit de carismă și capacitate organizatorică, introvertit, motiv pentru care istoricul Vladimir Tismăneanu avea să-l considere "dornic mai degrabă de singurătate decât de compania tovarășilor". Sovieticii l-au desemnat secretar general, însă, pentru alte calități. În timpul studiilor făcute la Budapesta (după alți istorici, la Viena), dar și în cele câteva luni cât fusese profesor de matematică la o școală din Oradea natală, Foriș și-a mărturisit deplina admirație față de Kun Bela (foto), inițiatorul Revoluției bolșevice maghiare din 1919. Apoi, mutat la București, a devenit un adulator al dictatorului sovietic Stalin.

Membru al Comitetului Central al Partidului din 1931, cu un stagiu de 5 ani în închisoarea Doftana, cea atât de mult mitizată de comuniști, Foriș fusese verificat în prealabil ca șef al "AgitProp", structura de "agitație și propagandă" a Cominternului. A fost găsit "corespunzător", total docil. Adică exact cum cerea Partidul încă din primele două articole ale statutului: "Partidul este o secțiune a Internaționalei Comuniste" (Comintern), "nu are alte scopuri decât cele ale acesteia", iar "tezele și hotărârile Internaționalei sunt obligatorii pentru toți membrii și toate grupele partidului".

Click pentru a mari

Balaur cu trei capete

Imediat după izbucnirea războiului dintre Germania nazistă și URSS, legăturile dintre comuniștii din țară și sovietici s-au păstrat cu mai multă greutate. Dacă predecesorii săi obișnuiau să facă dese vizite la Kremlin pentru a primi nemijlocit ordine, Foriș nu a reușit să ajungă la Moscova decâ o singură dată, în 1939, când a fost instalat secretar general.

Astfel, lipsit de legitimitatea pe care i-ar fi dat-o contactul permanent cu stăpânii sovietici, orădeanul a fost nevoit să-și împartă influența cu alte două centre de putere, care unelteau unul împotriva celuilalt în același scop: preluarea controlului total asupra partidului. La Moscova era grupul condus de Ana Pauker și Vasile Luca (pe numele adevărat Luka Laszlo), iar în închisorile din țară, condamnați pentru propagandă împotriva statului român, Gheorghe Gheorghiu-Dej (foto), Constantin Pârvulescu, Teohari Georgescu, Chivu Stoica și alții.

Click pentru a mari
"Forța nedestoinică" - așa l-au văzut tovarășii săi pe Ștefan Foriș (foto), șeful Partidului Comunist din România între 1939-1944: bolșevic fanatic ce asculta orbește ordinele Moscovei, totuși incapabil de acțiune. Un lider lipsit de personalitate și ezitant. Singurul lui credință a fost "visul de aur al omenirii", o minciună ce avea să coste milioane de vieți. Inclusiv a sa...

Săpat de tovarășe

Concubin al Tatianei Bulan, o evreică din Basarabia pe care sovieticii au parașutat-o în România pentru a executa acte de sabotaj, căsătorit apoi cu activista Victoria Sîrbu, Foriș avea să fie împins la pieire de alte două femei: Ronea Gheorghe și Ivanca Rudenko. Prima era sora, iar cea de-a doua soția bulgarului Petre Gheorghe, secretarul organizației din București. Din 1943, acestea s-au plâns tovarășilor din închisori că Petre Gheorghe a fost arestat de Siguranța Statului din cauza lui Foriș.

Acest fapt, însă, nu avea să fie dovedit niciodată. Ca de altfel nici vina "căderii" tipografiei unde se imprima oficiosul Scânteia, eșec pus tot în cârca lui de către cei aflați în închisori. Dar nu conta. Dej voia să pună mâna pe conducere, așa că a mai adăugat o acuză: neorganizarea de partizani care să saboteze industria de război și transporturile militare. În realitate, însă, chiar Cominternul îi interzisese lui Foriș să închege o rezistență, în ideea ca bolșevicii români să nu devină puternici, iar Armata Roșie să preia fără opoziție controlul țării.

Foriș habar nu avea ce i se pregătește. Capetele de acuzare au fost înșirate în mai multe scrisori și expediate centrului de la Moscova prin Consulatul Sovietic de la Varna, din Bulgaria. Iar la Kremlin, Ana Pauker și Luca picurau venin în urechile lui Stalin: Foriș trebuia înlăturat ca "trădător", "agent al Siguranței" și chiar "deviaționist de dreapta".

Click pentru a mari

Captivul lui Dej

La începutul lui 1944 devenea evident că Germania pierde războiul și Armata Roșie avea să ocupe România. Dej și tovarășii săi au decis să grăbească înlăturarea lui Foriș: nu era totuna cine va fi în fruntea Partidului când sovieticii veneau să-l înfigă în fruntea României!

Acțiunea a fost programată pe 4 aprilie 1944 și săvârșită rapid. La 16 aprilie, Emil Bodnăraș (foto), cel însărcinat de Gheorghiu-Dej să-l elimine pe Foriș, îi raporta acestuia, printr-o scrisoare încifrată trimisă la închisoare, că misiunea fusese îndeplinită: "Moștenirea (documentele partidului) ne-a fost predată, iar capul familiei (Foriș), nevasta sa (Victoria Sârbu) și prietenul casei (Remus Koffler, asistentul lui Foriș) au fost mutați la un sanatoriu bun (o casă conspirativă sigură)". Practic, ceea ce nu reușise statul, au făcut comuniștii înșiși: și-au arestat liderul! De altfel, Siguranța avea să afle despre dispariția lui Foriș din peisaj abia în august, după aproape 4 luni.

Amănunte despre cum a decurs arestarea, suspendarea din funcție, izolarea și sălbatica lichidare aveau să se afle mult mai târziu. Adică abia după ce Dej își va fi suprimat alți tovarăși, care participaseră la crimă și îi puteau amenința supremația în partid.

Click pentru a mari

Confesiuni de călăi

Prima mărturie datează din mai 1953. Căzut în dizgrație, Teohari Georgescu (foto) era interogat de o comisie specială a partidului. Spunea că terenul pentru eliminarea lui Foriș fusese pregătit cu grijă. În prealabil, Bodnăraș a lansat zvonul că fusese contactat de Moscova. Vrând să afle mesajul transmis de Comintern, secretarul general l-a invitat pe Bodnăraș la casa conspirativă din cartierul bucureștean Domenii, unde se ascundea. Fără a bănui că, astfel, își forța destinul.

Conform înțelegerii, Bodnăraș trebuia preluat din oraș, cu mașina, de "tehnicul" lui Foriș (legătura cu exteriorul). Oamenii lui Dej au hotărât însă ca mașina acestuia să fie urmărită de o alta, cu care Foriș trebuia preluat și dus la loc sigur. Din cauza bombardamentelor americane, însă, "operativul" n-a putut veni decât pe jos. Planurile au fost schimbate din mers, iar "tehnicul" a urcat în mașina conspiratorilor Bodnăraș și Rangheț. Cel din urmă avea misiunea clară să preia secretarul general și să-l ducă la o altă casă conspirativă, unde trebuia izolat, sub pază.

Când a văzut altă mașină decât cea așteptată, în fața casei, Foriș a crezut că veniseră să-l aresteze agenții Siguranței. Era deja speriat când Bodnăraș a intrat. Găsindu-l gata căzut, complotistul nu l-a menajat deloc. A scos pistolul, și-a desfăcut amenințător haina ca să se vadă că la brâu ținea și un ciocan, iar apoi a citit actul "eliberării din funcție" venit, chipurile, de la Moscova.

"Mă supun"

Demoralizat, Foriș a ascultat în tăcere, iar la final nu a spus decât două cuvinte: "Mă supun". Soția sa, intrată în cameră, a protestat spunând că era necesară și "o consfătuire cu tovarășii din partid". N-a fost capabilă de un sentiment viu, de femeie al cărei bărbat era în primejdie de moarte, ci a reacționat în virtutea a ceea ce era: o activistă pentru care Partidul era mai presus de orice. Bodnăraș i-a închis gura, cerându-i în forță "cifrurile, lista de legături, actele, tot".

Când, însă, a vrut să-l scoată pe Foriș, a observat că mașina era plecată. Nu a putut staționa mai mult, deoarece Rangheț, complicele lui, se temea să nu fie descoperit. Cu "moștenirea" partidului și cu pistolul în mână, Bodnăraș a improvizat din nou. A alergat până la o altă casă conspirativă, aflată în apropiere, de unde a trimis "un tovarăș de încredere" înarmat să-l aducă pe Foriș. Despre secretarul general se putea vorbi deja la trecut!

Până în toamna lui 1944, Foriș a rămas sechestrat în casa conspirativă, iar apoi a fost dus în beciul Ministerului de Interne. Abia în decembrie, fostul lider a ieșit din paralizie și s-a adresat printr-o scrisoare Comitetului Central: "Deși eliberarea din funcție nu era iscălită, m-am supus deciziei fără nicio rezervă, văzând că am pierdut încrederea tovarășilor noștri din Uniunea Sovietică". De ce a ținut Foriș la precizare? Pentru a arăta că, totuși, n-a trădat pe nimeni. Numai așa putea supraviețui. Fără măriri, dar în viață.

Click pentru a mari
În România comunismul și simbolurile unui regim dovedit criminal tocmai sunt aruncate, "oficial", la lada de gunoi a istoriei...

Izbit de sus

O vreme, Dej a uitat de Foriș. Pe de o parte, știa foarte bine că toate "căderile" partidului din perioada ilegalității s-au datorat nu trădării, ci neglijenței activiștilor. Pe de altă parte, îi era suficient că Foriș fusese tras pe linie moartă, și era convins că nu are motive a se teme de el.

În 1946, însă, Dej a auzit că "moscoviții" Ana Pauker și Vasile Luca voiau să-l folosească pe Foriș pentru a-i uzurpa funcția. Singura soluție era, deci, eliminarea. De data asta, definitivă. Cu execuția l-a însărcinat pe Pantelei "Pantiușa" Bodnarenko, un rus născut în Ucraina. Era omul ideal: agent al serviciilor secrete sovietice NKVD (precursorul KGB-ului), Bodnarenko devenise de puțină vreme șeful Secției Speciale a Comitetului Central. Crima s-a săvârșit în octombrie 1946, în subsolul fostei Legații poloneze din București și a fost asemănată de istoricul Stelian Tănase cu o "reglare de conturi mafiotă". Pe bună dreptate, având în vedere ferocitatea execuției și instrumentul gangsteresc folosit de călăi.

În ianuarie 1968, Georgescu rememora: "Pantiușa s-a dus la Foriș cu șoferul său, un agent rus pe nume Petre Bulgaru. Erau amândoi înarmați cu pistoale, dar nu le-au folosit, ca să nu facă zgomot. Șoferul a luat o rangă și a lovit. Dar Foriș era mai înalt, astfel încât a fost așezat în fața unui scaun. Șoferul s-a suit pe scaun și a început să lovească, repetat, până când nu s-a mai auzit nicio suflare. Corpul l-au îngropat sub dușumeaua camerei, la doi-trei metri adâncime". Acolo a și rămas, ani de zile, până după reabilitarea orădeanului, când avea să fie depus la "Mausoleul eroilor pentru socialism".

Click pentru a mari
În Rusia se găsesc încă destui nostalgici, nu doar ai comunismului, dar chiar ai vremurilor celor mai crâncene, reprezentate de dictatura Stalinistă

Stirpe distrusă

Tovarășii nu au fost mai umani nici cu familia fostului lor secretar general. Victoria Sîrbu-Foriș a fost condamnată la ani grei de închisoare, pentru singura vină de a fi conviețuit cu "dușmanul Partidului", iar fiica lor, traumatizată de experiențele prin care a trecut în lipsa părinților, nu și-a revenit psihic niciodată. A fost totuși lăsată să trăiască și chiar a primit o pensie specială până în anii '70, când a murit.

Tragica soartă a fostului secretar general comunist avea să fie împărtășită, însă, până la capăt, de bătrâna sa mamă, ucisă la fel de mișelește. Speriată că nu-și găsește fiul, bătrâna Foriș Maria a făcut nenumărate drumuri de la Oradea la București și a bătut la toate porțile ca să afle unde este Istvan al ei. Până când, sătui s-o tot mintă, comuniștii au hotărât s-o omoare și pe ea. În 1947, Dej a trimis la Oradea doi agenți care, în puterea nopții, au ridicat-o pe bătrână, i-au legat de gât câteva pietre și au aruncat-o în apa Crișului Repede. Locul exact nu este cunoscut, ci doar bănuit: zona din apropierea actualului Ștrand municipal, unde s-ar fi aflat și casa familiei Foriș.

Click pentru a mari
"Nimic nu este mai imprevizibil la comuniști decât trecutul", scrie George Orwell (foto)

Reabilitarea, tot cu ranga

În aprilie 1968, la Plenara Municipală București a PCR, noul lider comunist Nicolae Ceaușescu a surprins întregul activ de partid, anunțând reabilitarea fostului secretar general, laolaltă cu aceea a lui Lucrețiu Pătrășcanu. O altă victimă a lui Dej, dar care, spre deosebire de Foriș, fusese condamnat la moarte în urma unui proces, fie el și regizat.

Nu convingerea că regimul era criminal l-a făcut însă pe Ceaușescu să recunoască "erorile Partidului", și nici pentru că acesta ar fi regretat cruzimea trecutului. A făcut-o din simplu calcul politic, pentru a arăta că era altfel decât predecesorul său, nepătat. Ca dovadă a nesincerității, un an mai târziu, un întreg număr al revistei "Magazin istoric" dedicat lui Foriș a fost dat la topit. Iar în 1971, asasinului Pantiușa Bodnarenko, dat afară din partid în 1968, același Ceaușescu i-a decernat Ordinul Tudor Vladimirescu. Un participant la acea ceremonie, în care mai fusese răsplătit și dramaturgul oficial al regimului, Aurel Baranga, constata că "Partidul l-a decorat și pe Baranga, și ranga!".

Cinică și adevărată, remarca descoperea chiar o parte din esența comunismului: o orânduire care își victimizează și își glorifică, laolaltă, eroi și călăi, fiecare putând schimba rolurile după reguli străine firii. Un imperiu al răului, care nu s-a săturat să-și extermine supușii cu milioanele, ci și-a devorat și fruntașii pe capete.

Click pentru a mari

Victime, călăi, martori

Biografia personajelor de care a fost legat destinul lui Ștefan Foriș a depins, după dispariția acestuia, de felul în care acestea au știut să-și renege fostul secretar general și să graviteze în jurul următorilor doi, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu.

l Tatiana Bulan, fosta logodnică, s-a măritat cu generalul rus Iakov Bulan. A ajuns viceministru al Învățământului, decorată cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, pensionată ca director al Academiei de partid Ștefan Gheorghiu

l Victoria Sîrbu-Foriș, soția fostului secretar general, a făcut închisoare câțiva ani. Reabilitată, a fost pusă pe o funcție de activistă de rang inferior

l Ronea Gheorghe, soția lui Petre Gheorghe, prima acuzatoare a lui Foriș, a primit și ea o funcție secundară, și a fost decorată ca Erou al Muncii Socialiste

l Ana Pauker (foto), "femeia-comisar" care l-a convins pe Stalin să scape de Foriș, a fost Ministru de Externe și a condus România o vreme alături de Vasile Luca și Gheorghiu-Dej. Epurată în 1952, a fost arestată și trimisă în domiciliu obligatoriu până în 1960, când a murit. În 1955, a spus despre crimele la care participase: "Totul e adevărat, dar ceea ce s-a petrecut a fost și mai înfiorător"...

l Emil Bodnăraș, cel care l-a arestat pe Foriș, avea să-l aresteze la 23 august în același an și pe Mareșalul Antonescu. A fost ministru al Apărării între 1947 și 1955, a rămas membru al Comitetului Central și vicepreședinte al Consiliului de Stat până în 1976, când a murit.

l Pantiușa Bodnarenko, călăul lui Foriș, și-a românizat numele în Gheorghe Pintilie, ajungând viceministru de Interne și șef al Miliției. După excluderea din partid, asculta Europa Liberă ore în șir. A murit într-o beție, dar a fost înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea cu onoruri de general

Click pentru a mari

Tradiția crimei

Lichidarea liderilor a caracterizat toate partidele bolșevice încă de la înființare, iar cele dintâi victime au fost comuniștii refugiați în Uniunea Sovietică. Adică tocmai aceia care s-au crezut la adăpostul cel mai sigur. 

În acea perioadă au fost executați pentru "activități ostile socialismului", "trădare" și "deviaționism de la linia partidului" activiști din România precum orădeanul Imre Aladar (fost deputat în Parlamentul de la București din partea Blocului Muncitoresc-Țărănesc), Marcel Pauker (soțul Anei Pauker), Alexandru Dobrogeanu-Gherea (fiul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, patriarhul social-democrației românești), Elena Filipovici (ideolog și fost secretar al Comitetului Central) și mulți alții.

Aceeași soartă au avut-o și comuniștii din țările satelite: Bela Kun (șeful PC din Ungaria, capul revoluției bolșevice maghiare din 1919, responsabil Comintern pentru Europa de Est), Milan Gorkici (secretarul PC din Iugoslavia), Heinz Neumann (liderul fracțiunii parlamentare a comuniștilor germani dinaintea instaurării nazismului), Maximilian Walewski și Alfred Warski (fondatorii PC Polonez).

Click pentru a mari

Comisia Tismăneanu

În aprilie 2006, președintele Traian Băsescu a instituit Comisia pentru analiza dictaturii comuniste, cunoscută după numele coordonatorului ei, istoricul și politologul Vladimir Tismăneanu (foto). Rolul ei a fost să elaboreze o sinteză științifică riguroasă privind crimele comunismului românesc de la instaurare și până la Revoluția din Decembrie 1989, astfel încât să se afle atât fărădelegile, cât și numele vinovaților.

Raportul final, dat publicității săptămâna aceasta, are 660 de pagini, în baza cărora comunismul este condamnat oficial, iar președintele obligat să urgenteze finalizarea dosarelor Revoluției din 1989 și mineriadelor de după. O condiție logică, fiindcă între vinovații de perpetuarea regimului au fost găsiți și lideri oficiali sau din umbră aflați în viață, între care cel mai important este Ion Iliescu.

Acest articol a fost văzut de 3599 ori.

*
119 puncte din 31 voturi

Notați acest articol

  
1 2 3 4 5
 

Trimite unui prieten

Tipărește

Alte articole scrise de Adrian Cris

 

COPYRIGHT © 2003-2006 PubliMedia International SA

Site realizat de Arxia